La 22 aprilie, de Ziua Planetei Pământ, la cea de-a 50-a aniversare:”Protejaţi-ne speciile”
Tag-uri: Armonia cu Natura, Earth Day, Harmony with Nature, Mama-Pământ: Educaţia şi Schimbările Climatice, Ziua Planetei Pământ
Ziua Pământului se sărbătoreşte pe 22 aprilie din 1970, în urma unei iniţiative care şi-a propus să aducă în discuţie protejarea mediului. În prezent, 193 de ţări fac parte din reţeaua care marchează aniversarea planetei noastre.
Tema Zilei Pământului 2019 este „Protejaţi-ne speciile” (Protect Our Species), în încercarea de a atrage atenţia asupra animalelor aflate pe cale de dispariţie. Organizatorii acţiunii globale spun că 40% dintre cele 11.000 de specii de păsări din lume înregistrează scăderi ale populaţiei, iar 75% din recifele de corali sunt în pericol.
„În 2019, ONU a venit cu propuneri concrete privind obiective comune pentru zilele dedicate Pământului pornind de la tema „Mama-Pământ: Educaţia şi Schimbările Climatice”, o tematica sugestiva cu misiunea clară de a lărgi şi diversifica mişcarea pentru mediu, la nivel mondial a declarat deputatul Lucian Simion, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Parlamentul României. „Între obiective se află şi mobilizarea mai eficientă pentru a construi un mediu sănătos, durabil, prin combaterea schimb[rilor climatice. Acestea reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa dezvoltării durabile 
Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi Acordul de la Paris încurajează cooperarea internaţională între părţi cu privire la educaţia privind schimbările climatice, formarea, conştientizarea opiniei publice, participarea populaţiei şi accesul acesteia la informaţie” a mai spus deputatul tulcean.
Cu prilejul marcării celei de-a 10-a aniversări a Zilei internaţionale a Mamei-Pământ, al IX-lea Dialog Interactiv al Adunării Generale privind „Armonia cu Natura” („Harmony with Nature”) va avea loc la 22 aprilie 2019, la sediul ONU din New York, cu scopul unei dezbateri privind realizările din cadrul programului „Harmony with Nature” (lansat în 2009, când a fost adoptată şi prima rezoluţie a Adunării Generale ONU privind „Armonia cu Natura”) în asigurarea unei educaţii incluzive, echitabile şi de calitate despre acţiunile care se impun de urgenţă pentru combatere schimbărilor climatice şi a impactului acestora asupra planetei.
Ziua a fost marcată în primele două decenii de după declararea ei numai în Statele Unite ale Americii. Abia în anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi ca expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde. Ziua Pământului a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înfiinţată şi o organizaţie – Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 190 de ţări.
