Click pentru a te abona

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale prezintă astăzi la Bruxelles, priorităţile în domeniul culturii.

82 Shares

“Este vorba despre o serie de reuniuni şi întrevederi bilaterale în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Cu acest prilej va avea loc vernisajul expoziției de artă românească contemporană “Construcție/Comunicare” care are un motto inspirat de Constantin Brâncuși:  “Arhitectura este scuptura locuită” care ne îndeamnă să pătrundem sensul ideii conform căreia, atât construcția cât și comunicarea sunt valori umane corelate” spune deputatul social democrat Mirela Furtună, vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.

“Vor fi prezentate lucrări ale artiștilor români alături de lucrările colecției permanente de artă a Parlamentului European iar pe 24 ianuarie, va fi marcată Ziua Unirii Principatelor Române printr-un concert de muzică clasică al Orchestrei Române de Tineret, găzduit de BOZAR, instituţie culturală de prestigiu din Bruxelles.

Tot astăzi, colegul nostru, senatorul și ministrul Eugen Teodorovici, prezidează prima şedinţă a Consiliului pentru afaceri europene şi financiare (ECOFIN)” a precizat parlamentarul social democrat, Mirela Furtună.

82 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com