Organizația PNL Nufăru a trecut la PRO România Tulcea! „Vrem să schimbăm ceva și aici, se poate”.
Douăzeci de membri ai Partidului Național Liberal Nufăru și-au schimbat partidul: au demisionat din PNL și au venit, în frunte cu președintele organizației, Daniel Dobre, cu proiecte și mari speranțe în partidul lui Victor Ponta, PRO România! „Avem încredere în PRO România, avem încredere în Victor Ponta pentru că este un om al viitorului care a demonstrat că se poate, care te ascultă și te consideră un partener. Avem încredere în PRO România Tulcea care crește frumos și sigur și suntem hotărâți să construim o filială puternică împreună” spune Daniel Dobre.
“Au venit și mi-au spus că vor să pună umărul pentru a schimba ceva în viitorul politicii românești și le mulțumesc pentru încredere. Domnul Daniel Dobre, președintele organizației PNL Nufăru, consilier local, m-a asigurat că toți ceilalți colegi care au hotărât să renunțe la PNL, unii dintre ei și la funcțiile de consilieri, fac acest lucru pentru că nu se mai regăsesc în PNL-ul anului 2019, sunt dezamăgiți și cred că forța unui partid constă în unitate și respect reciproc. Au venit cu gânduri mari, sunt puși pe treabă iar noi, familia PRO România Tulcea, i-am primit cu brațele deschise” ne-a declarat Ștefana Zibileanu, coordonatorul PRO România Tulcea.

„Marea majoritate a oamenilor care au venit la PRO România Tulcea sunt tineri și lucrează în mediul privat, mulți nu au mai făcut politică, unii sunt dezamăgiți de partidul în care au activat după cum ați văzut că spun colegii de la Nufăru, dar toți sunt animați de dorința sinceră de a se implica efectiv în acest nou proiect politic în care oamenii se pot exprima liber iar ideile lor fac agenda de lucru în fiecare zi. Pentru că proiectele noastre se adresează tuturor celor care cred cu adevărat în dezvoltare socială și economică stabilă și predictibilă. Pro România Tulcea vă așteaptă: să schimbăm România (!)” ne-a mai spus Ștefana Zibileanu zâmbind prietenos.
