Lege pentru Delta Dunării: reducerea cu 50% a unor taxe pentru cei care locuiesc sau lucrează în deltă
*reducerea cu 50% din taxa/tariful pentru serviciul public de salubrizare, energie electrică, gaze naturale, energie termică și apă potabilă furnizată din rețeaua publică, pentru consumurile casnice menajere aferente celor care locuiesc sau lucrează în deltă
„Am obținut miercuri, 12 Decembrie a.c. votul majoritar al colegilor mei (181 “pentru”, 21 abtineri, 2 “contra”) pentru inițiativa legislativă privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.

Pentru că noi considerăm că problematica deșeurilor menajere din RBDD este o prioritate iar colectarea și transportul acestora la Depozitul ecologic de la Mihai Bravu (o localitate aflată la 30 de kilometri de municipiul Tulcea) are costuri foarte mari, imposibil de suportat de autoritățile publice locale, am propus ca “familiile cu domiciliul întruna dintre localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” beneficiază de reducerea cu 50% din taxa/tariful pentru serviciul public de salubrizare, energie electrică, gaze naturale, energie termică și apă potabilă furnizată din rețeaua publică, pentru consumurile casnice menajere (în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale). Diferențele de taxă/tarif aferente serviciului public de salubrizare se suportă de la bugetul de stat, ca anexă la legea anuală de aprobare a bugetului de stat, în baza necesarului de sume transmis de Consiliul județean Tulcea”.
Simion Lucian Eduard
Deputat PSD Tulcea
