Ziua Dobrogei- 140 de ani de la unirea cu patria străbună, ROMÂNIA

După secole de stăpânire otomană, regiunea era din nou acasă, oferind ţării mult-visata şansă la dezvoltare economică, prin ieşirea la mare. Nu a contat mozaicul de neamuri ce trăiau și trăiesc pe aceste meleaguri , oștenii români au fost primiți cu brațele deschise, cu pâine și sare, așa cum este tradiția poporului român.
Unirea Dobrogei cu Patria mamă a fost o etapă importantă în procesul de creare al României Mari, a României moderne, a Statului Național Unitar, proces încheiat la 1918, când a avut loc Marea Unire.

Cităm un fragment memorabil care în zilele noastre nu se mai regăsește în vocabularul concetățenilor noștri : ” Salutaţi dar cu iubire drapelul român,
Parlamentul Romaniei
Camera Deputatilor
Grupul Parlamentar al Partidului National Liberal
care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră“.
De la independență la Marea Unire, acest ținut mirific ce găzduiește frumoasa Deltă a Dunării a făcut un salt important în dezvoltarea socio-economică a României astfel că în 1895 a fost construit cel mai lung pod de la acea vreme la Cernavodă, iar în 1909 a fost inaugurat portul Constanța, principala poartă maritimă a țării.
Istoria a demonstrat că banii investiți la acea vreme, cu toate că au secat visteria țării, au făcut Dobrogea atât unul din motoarele economice ale țării cât și cel mai important pilon al turismului românesc.
Data de 9 septembrie 2015 a reprezentat un moment de referință din cariera mea de deputat întrucât în plenul Camerei Deputaților a fost adoptată legea privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca și „Ziua Dobrogei”.
Iubiți locuitori ai vechii capitale a Dobrogei, este datoria noastră să păstrăm spiritul viu de sacrificiu şi onoare a străbunilor noştri care au reuşit să înfaptuiască această Unire.
La mulţi ani Dobrogea ! La mulţi ani dobrogeni !
Vă mulțumesc !
Deputat PNL Vasile GUDU
