Click pentru a te abona

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale: Expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, Muzeul Național Cotroceni are plăcerea să anunțe că expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, vernisată la 2 iunie 2020, se poate vizita, în acest moment, în trei locuri diferite din țară, la Sibiu, Brașov și București.

Astfel, până pe 22 ianuarie 2021, expoziția poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Astra din Sibiu, la Muzeul Județean de Istorie din Brașov poate fi admirată până pe 31 ianuarie și începând de astăzi și până la sfârșitul acestei luni, expoziția se găsește și la Muzeul Municipiului București.

Proiectul a beneficiat de sprijinul partenerilor Muzeului Naţional Cotroceni, instituţii de prestigiu precum Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Municipiului București, Muzeul Naţional de Istorie a României, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“, dar şi al colecţionarului Daniel Mladin.

Fotografiile evidenţiază rolul Casei Regale a României în păstrarea tradițiilor şi obiceiurilor româneşti, în promovarea costumelor populare şi în susţinerea valorilor statului român modern. Ca o dovadă a respectului şi afecţiunii faţă de poporul român, Regina Elisabeta şi Regina Maria au purtat cu mândrie straiele tradiţionale, au promovat meşteşugurile şi obiceiurile din jurul satului românesc, făcându-le cunoscute în întreaga lume. (Muzeul Național Cotroceni)

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com