Click pentru a te abona

15 Ianuarie 2020: Ziua Culturii Naţionale sub semnul lui Eminescu, model de simțire și de trăire românească

Conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, în care marcăm nu doar naşterea ”Luceafărului” poeziei româneşti, dar reflectăm şi asupra remarcabilei noastre culturi naţionale şi asupra esenţei românismului din sufletul fiecărei persoane cu simţire națională.

Se împlinesc 170 de ani de la naşterea poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, jurnalist, prozator, dramaturg şi gânditor, ales post-mortem membru al Academiei Române. Eminescu a fost supranumit „Luceafărul poeziei româneşti” şi a rămas cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română, un remarcabil erudit şi militant activ pentru dreptul la existenţă naţională a poporului român.

“în această perioadă de turbulenţe majore şi criză în societatea noastră, să reflectăm asupra unui adevăr mai subtil – că sîntem într-o criză a cunoaşterii şi a spiritualităţii, că avem o deficienţă majoră de cultură, în general, şi cultură politică, în particular.În ţară pînă ce cadrul civilizator al culturii politice este în mare parte neglijat, factorul antrenării culturii în promovarea şi implementarea politicilor la diferite nivele atinge o cotă foarte redusă.  Între timp, marea majoritate a ţărilor, indiferent de mărimea produsului intern brut, văd cultura şi, în special cea politică şi de administrare, ca pe un instrument absolut necesar pentru a se menţine sau a-şi găsi locul într-o lume extrem de competitivă şi a face faţă provocărilor majore” spune un distins academician în scrierile sale și vă propun să ne aplecăm mai mult asupra acestei teme, acestei provocări a generației noastre.

Aduc sincere felicitări tuturor oamenilor de ştiinţă, cultură şi din educaţie cu prilejul Zilei Culturii Naționale, urîndu-le multă sănătate, pace, realizări şi o viaţă mai frumoasă și mai dreaptă.

Deputat PSD Mirela Furtună

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.