142 Aniversar: La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, România!
Astăzi sărbătorim 142de ani de la momentul când pământul dintre Dunăre și Mare, primul teritoriu în care a pătruns creștinismul propovăduit de de Sf. Ap. Andrei, s-a reintegrat în trupul țării, cu emoție, cu mîndrie, cu onoare și speranță.
Momentul debarcării în Dobrogea a Domnitorului Carol I și a Comitetului care urma să pună în aplicare Ordinul prin care armata română pășea pe pământul Dobrogei „ca frați ai unor locuitori cari de acum sunt cetățenii noștri”, a fost marcat de uralele mulțimii, de salve de tun și de bucuria oamenilor care salutau libertatea. „… Vă urăm ca această zi să devină pentru această parte a României, începutul unui viitor de pace și înflorire, începutul bunului trai și al înfrățirii între fiii aceleiași țări”.
După încheierea Războiului de Independență, România a obținut, la Congresul Internațional de la Berlin, la data de 14 noiembrie 1878,
recunoașterea independenței de stat și revenirea la țară a Dobrogei.
„Proclamația către dobrogeni” a Principelui României, Carol I de
Hohenzollern, a consfințit preluarea de către România a administrației
Dobrogei.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale revenirii Dobrogei în
hotarele României este faptul că, prin cei 245 de kilometri de litoral
românesc la Marea Neagră, țara noastră a recăpătat deschiderea la
Oceanul Planetar, iar pentru Marina Militară Română acest lucru a
însemnat începutul dezvoltării segmentului maritim, prin parcurgerea a
numeroase programe de dotare și de modernizare, adaptate la noile
cerințe de apărare a litoralului maritim și a gurilor Dunării.
La Mulți Ani, Dobrogea! La Mulți Ani, România!
Andrian Ampleev Deputat CRLR
