14 noiembrie 1878: Ziua în care Dobrogea a reintrat, oficial, în componența statului român modern.

Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I: „Proclamaţia către dobrogeni“,și „Înaltul Ordin de Zi către Armată“. Documentele atestau faptul că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân și a lui Ștefan cel Mare, face parte din România. Salutați dar cu iubire, drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, drapelul dreptății și al păcii”.
Intrarea trupelor și a reprezentanților administrației românești în frunte cu Domnitorul Carol I în Dobrogea, la 14 noiembrie 1878, a rămas în istoria noastră un eveniment istoric major, al doilea după Unirea Principatelor, în procesul de construcție a statului unitar pe vatra de formare și existență milenară a poporului român.
Comunitățile etnice în frunte cu clericii lor, au participat, alături de români, la toate manifestările spontane care au avut loc.

Trupele au trecut pe sub marile arcuri de triumf și s-au oprit în fața Catedralei unde s-a oficiat un Tedeum, după care, oamenii au sărbătorit cum se cuvine acest moment istoric pentru care și-au jertfit viața mulți eroi ai neamului cărora doresc să le mulțumim și astăzi, când ne aflăm în pragul centenarului Marii Unirii.
Vreau să mulțumesc tuturor celor care au scris istoria cu prețul vieții, astfel încât, noi să putem vorbi astăzi, aici, despre libertate și despre democrație, vreau să le urez dobrogenilor mei, mulți ani fericiți într-o țară unită, cu reale perspective de dezvoltare, una dintre țările importante ale Uniunii Europene.
La mulți ani, Tulcea, la mulți ani, Dobrogea, la mulți ani România (!)
Deputat PSD Lucian Simion Eduard
