Click pentru a te abona

10 decembrie-Ziua internaţională a drepturilor omului: „EGALITATE – Reducerea inegalitaţilor, promovarea drepturilor omului”

61 Shares

Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în fiecare an în data de 10 decembrie. Instituirea oficială a Zilei internaţionale a drepturilor omului a avut loc în 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care invita toate statele membre, precum şi orice alte organizaţii interesate să sărbătorească această zi.

Tema din acest an se raportează la Articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”.

Egalitatea, incluziunea şi nediscriminarea, cu alte cuvinte – o abordare a dezvoltării bazată pe drepturile omului – este cea mai bună modalitate de a reduce inegalităţile şi de a relua drumul către realizarea Agendei 2030, potrivit ONU.

Obiectivele globale comune pot fi atinse numai dacă suntem capabili să creăm oportunităţi egale pentru toţi, să soluţionăm eşecurile generate şi întreţinute de coronavirus şi să aplicăm standardele drepturilor omului pentru a aborda inegalităţile, excluderea şi discriminarea consolidate, sistematice şi intergeneraţionale.

Michael Gudu Deputat PNL Tulcea

61 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com