1 Februarie 2021: începe prohibiția la știucă conform Proiectului de Ordin al ANPA
Conform Informațiilor ANPA despre prohibiție pescuit 2021 privind proiectul de Ordin legat de stabilirea perioadelor si zonelor de prohibitie a pescuitului, precum si a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2021.
Perioada de prohibiție în apele care constituie frontiera de stat în 2021 se instituie pe o durata de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin. Pentru apele frontieră de stat cu Republica Bulgaria, se interzice pescuitul pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv. Pentru apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, se interzice pescuitul pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv.
Restricții pe specii în sezonul de pescuit și prohibiție 2021
Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice vii, după cum urmează:
a) știuca, în perioada 01 februarie 2021 – 15 martie 2021 inclusiv și în perioada 01 februarie 2022-15 martie 2022.
b) șalăul și bibanul, în perioada 28 martie – 07 iunie inclusiv.
c) pietrarul, fusarul, ghiborțul de râu, cernușca, șalăul vărgat, lostrița, și caracuda.
d) coregonul și lipanul, tot timpul anului.
e) păstrăvul de mare, tot timpul anului.
f) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel, în perioada 01 ianuarie 2021 – 31 martie 2021 și în perioada 01 octombrie 2021 – 31 martie 2022;
g) sturionii, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific.
h) racul de munte, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până 15 iunie inclusiv și în perioada 15 octombrie – 31 decembrie inclusiv.
i) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie -31 august inclusiv.
(2) În apele Mării Negre se interzic:
a) reținerea, deținerea și comercializarea rechinului în perioada 15 martie – 15 aprilie inclusiv și în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie inclusiv; în afara acestor perioade sunt permise reținerea și comercializarea doar pentru exemplarele de rechin pescuite accidental;
b) reținerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
d) pescuitul gobiidelor, pe o durată de 31 de zile, în perioada 15 aprilie – 15 mai inclusiv;
e) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, cu obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din Zona Economică Exclusivă (ZEE).
(3) Perioada de prohibiție a calcanului este 15 aprilie -15 iunie inclusiv. Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 400 mm (2a ≥ 400 mm), iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor fi reținute pe timpul pescuitului va fi de cel puțin 45 cm (lungime totală). Pentru calcan, numărul maxim de zile de pescuit este de 180 de zile pe an
Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin.
* Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în râul Prut și în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum și în lacul de acumulare Stânca – Costești, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.
* Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv. Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv.
* Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.
