Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor Neamului la Valea Nucarilor
Într-o zi cu profundă însemnătate spirituală și națională, locuitorii comunei Valea Nucarilor din Județul Tulcea au adus un profund omagiu celor două mari repere ale identității românești: Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor Neamului.
Înălțarea Domnului, sărbătoare creștină cu o puternică încărcătură simbolică este un perpetuu prilej de întoarcere spre valorile care ne țin uniți ca familie și comunitate: unitatea, credința și solidaritatea.
„Astăzi, de Ziua Eroilor, ne înclinăm cu respect și recunoștință în fața memoriei celor care și-au dat viața pentru apărarea patriei, a libertății și a valorilor noastre naționale.
Este un moment de profundă reflecție, în care aducem un omagiu eroilor cunoscuți și necunoscuți care au scris cu jertfa lor pagini de neuitat în istoria României.
În numele Primăriei Valea Nucarilor, vă îndemnăm să păstrăm vie amintirea acestor oameni curajoși, să le cinstim sacrificiul prin fapte, prin solidaritate și prin respect față de trecutul nostru.
Ei sunt cei care ne-au lăsat moștenire o țară liberă și o demnitate națională pe care avem datoria să le protejăm și să le transmitem generațiilor viitoare.
Să ne rugăm pentru odihna lor și să purtăm cu mândrie în suflet idealurile pentru care au luptat. Glorie eternă eroilor neamului românesc!
Dumnezeu să-i odihnească în pace”
a spus în discursul său primarul Comunei Valea Nucarilor, Cătălin Mocanu.
