Florin Sechila: „Crăciunul copilăriei era la Niculițel o adevărată poveste de iarnă cu multă zapădă, cu pădurea seculară de cleștar, cu sfințenia locului acesta desemnat de Bunul Dumnezeu ca unul dintre principalele centre ale creștinătății”
„Crăciunul copilăriei era la Niculițel o adevărată poveste de iarnă cu multă zapădă, cu pădurea seculară de cleștar, cu sfințenia locului acesta desemnat de Bunul Dumnezeu ca unul dintre principalele centre ale creștinătății. Eram mulți copii atunci, făceam pârtii de pe Ciocârliei până la Fântâna Largă…Ne adunam în grupuri de câte 70-80 cu sănii mari, din lemn și cu șine metalice și ne dădeam într-o hărmălaie și un zgomot de nedescris.
Nu-i vorbă, făceam și alte ghidușii, scoteam apă din fântână și făceam un derdeluș super pe Gurgoaie pentru că era un ger năpraznic și apa îngheța imediat. La fel și noi dar tot nu ne lăsam duși în casă decât atunci când ajungeam aproape niște omuleți de zăpadă…Erau zăpezi mari, tata ne spunea că au fost și mai mari, că satul era aproape acoperit și oamenii trăgeau cu greu drumuri peste gardurile caselor.
Vă dați seama că pentru noi întreaga lună Decembrie era o bucurie totală ne pregăteam cu înfrigurare costumele de colin pe care le știam de mici din familie. Eu cântam „Coborât-a coborât…” La noi, la Niculițel, cred că erau cele mai frumoase personaje întruchipate de măști și costume, era un fel de carnaval ritualic transmis generație după generație.
Se mergea cu Ursul, cu Capra, cu Cămila, cu Brezaia, un fel de cal de lemn făcut de băieți, stabileam cine era doctorul, polițistul, vătaful…era un adevărat spectacol la care participa întreaga suflare a satului și exista credința că dacă cetele de colindători vor trece pragul casei, familia va avea parte de sănătate și belșug și lucrurile rele vor fi alungate…Oamenii ne ascultau, colindau împreună cu noi și ne ofereau ce aveau prin casă mai bun pregătit anume pentru colindători dulciuri, mere, nuci și, de la cei mai înstăriți primeam și bănuți. Eram atât de fericiți pentru că noi chiar credeam în tot ritualul magic ce se desfășura într-o atmosferă în care nu o dată s-a dovedit că minunile chiar există. M-ați provocat și am început să caut prin sertarul cu amintiri și m-a cuprins așa un dor de timpul acela unic și de felul în care înțelegeam să ne bucurăm…(!)
Și urma Semănatul și Plugușorul de Anul Nou când oamenii deschideau larg porțile cele mari ca să intre plugul și să tragă o brazdă pentru că exista credința că numai așa va fi un an agricol bun. Aveam buhai făcut de noi și bice lungi care plesneau de se auzea tocmai peste pădure…Bine, trebuia să exersezi mult ca să ajungi la performanța de a fi recunoscut printre cei mai buni…(!)
Atât colindele cât și Plugușorul erau ale noastre, cu personaje cunoscute: Leanca Podgoreanca, Vasile Țiganu, Gheorghe Pornitu, Moș Vasile, Surdu din deal…”să se audă peste văi/ de Niculițel străbun/ Unde-i vinul cel mai bun…”
Era un timp neprețuit al bucuriei maxime și știu că Bunul Dumnezeu ne ajută să trecem peste provocările care ne-au cam încercat în ultimii doi ani și mă gândesc să strângem toate aceste obiceiuri unice și multe altele într-un proiect mare, un proiect de suflet pentru toată suflarea satului despre care vom vorbi la vremea respectivă. Acum eu vă urez din tot sufletul să aveți sărbători magice și credința că vom reuși să avem un an mai bun, mai rodnic, cu mai multe reușite, cu încredere și speranță. Sărbători fericite!” (Florin Sechila, primar al comunei Niculițel)
La multi ani dragi români….așa a fost si copilăria mea în Moldova, la Bârlad unde am copilărit , la bunicii de lângă Bârlad, satul Gâlțăști jud Vaslui și din județul Suceava, satul Dolhești Mari lângă Dolhasca. Tuturor celor care citesc aceste rânduri, vă urez sănătate și un An Nou mai bun ca acesta care trece.