Comuna Baia a solicitat ARBDD, alocarea unor cote de pescuit și lucrări de decolmatare în Lacul Ceamurlia de Jos
În urma solicitărilor venite din partea mai multor unități administrative și a pescarilor, ARBDD a organizat o întâlnire cu pescarii din Baia și din Jurilovca și cu primarii celor două comune.
Cu această ocazie, au fost puse în discuție subiecte privind:
*Promovarea activităților locale, în special a punctelor gastronomice și condițiile legale de funcționare a acestora;
* Informarea operatorilor de turism despre obligativitatea obținerii permiselor de acces în RBDD, a respectării traseelor turistice, a vitezei de circulație pe canalele de acces, precum și despre restricțiile accesului în zonele cu colonii de păsări;
* Îndrumarea crescătorilor de animale cu privire la condițiile de organizare și desfășurarea activităților de creștere a animalelor în raport cu capacitatea de suport a RBDD;
* Problemele întâmpinate de pescarii comerciali privind zonele de pescuit, realizarea cotei la scrumbie și propunerile pentru anul 2025;
* Necesitatea deblocării sau decolmatării unor canale în vederea facilitării accesului în zonele de desfășurare a activităților economice sau tradiționale autorizate în RBDD.
„Am participat la această întâlnire împreună cu pescarii din Baia care nu au fost luați niciodată în seamă chiar dacă ei există(!)”
ne-a declarat Liliana Marinescu, primar al Comunei Baia, județul Tulcea.
„Am ridicat două probleme esențiale pentru comunitatea noastră:
1. Canalul de centură, de la unitatea militară până la intrarea în Lacul Ceamurlia de Jos – am solicitat oficial concesionarea acestui canal pentru a putea interveni cu lucrări de decolmatare, absolut necesare pentru funcționarea normală a zonei.
2. Recunoașterea pescarilor din comuna Baia – până acum, comuna noastră nu a fost inclusă în documentele ARBDD privind alocarea cotelor de pescuit. Am subliniat această nedreptate și iată că, începând cu acest an, pescarii din Baia vor primi cotă de pește, la fel ca cei din celelalte localități.
Această problemă, ignorată ani la rând, și-a găsit în sfârșit rezolvarea. Voi continua să fiu alături de comunitatea noastră și să lupt pentru drepturile și nevoile fiecărui cetățean al comunei Baia!”
a mai spus primarul Liliana Marinescu.
