Click pentru a te abona

Noaptea Muzeelor la Tulcea – „Mai aproape de oameni într-o noapte de mai”

1.5K Shares

Sâmbătă, 17 mai 2025, în intervalul orar 17:00 – 22:00, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea (ICEM) invită publicul să participe la Noaptea Muzeelor, un eveniment cultural de amploare organizat la nivel național de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Cu această ocazie, accesul este gratuit la toate expozițiile permanente și temporare din următoarele obiective muzeale: Muzeul de Istorie și Arheologie, Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, Muzeul de Artă Tulcea și Casa Avramide.

Noaptea Muzeelor la Tulcea Sambata 17 Mai 2025

Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea

  • „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere” – o incursiune în viața și moștenirea unuia dintre cei mai importanți istorici români.
  • Avanpremieră: Expoziție de uniforme militare – realizată în colaborare cu Grupul Istoria Militară Junior Brăila. Copiii vor prezenta uniforme istorice din colecția Marius Diaconu.

Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării

  • „În oglinda timpului. Pași prin evoluția primatelor” – expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dedicată începuturilor umanității.
  • „Păsări oaspeți de iarnă în Dobrogea” – un demers științific și vizual despre speciile care poposesc în zonă.
  • „Mirajul apelor” – expoziție de pictură a artistului tulcean Cicerone Ciobanu, ce evidențiază farmecul aparte al Deltei Dunării.

Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea

  • „Oamenii Dobrogei” – o prezentare amplă a tradițiilor, costumelor și obiectelor care reflectă conviețuirea etniilor din zonă: români, aromâni, turci, tătari, lipoveni, ucraineni, greci, bulgari, evrei, armeni și alții.
  • „Spațiul sacru” – artă religioasă specifică diverselor comunități locale.
  • „Munca la sat” – expoziție despre ocupații și meșteșuguri tradiționale: agricultură, pescuit, tâmplărie, fierărie, prelucrarea textilelor, papurei și stufului.

În curtea muzeului va avea loc și un târg cu obiecte realizate de artizani locali, într-o atmosferă de sărbătoare.

Muzeul de Artă Tulcea

  • „Corp Comun. Vol. 2” – expoziția artiștilor Magdalena și Bogdan Pelmuș, o întâlnire emoționantă între formă, culoare și introspecție.
  • „Arte și influențe în Dobrogea” – o selecție din colecțiile muzeului care reflectă bogăția artistică a regiunii.

Casa Avramide

  • „Ocolul pământului în 80 de zile” – expoziție de costume inspirată de celebra călătorie imaginară a lui Jules Verne.
  • „HumaNature” – retrospectivă Bucharest Photofest, cu patru expoziții de fotografie ce explorează teme precum identitatea, reziliența, mediul și comunitatea.
  • „Recreează(te) la Casa Avramide!” – atelier de pictură în baiț, dedicat tuturor vârstelor, între orele 17:30–19:30.

Proiect cultural finanțat prin Ministerul Culturii.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.5K Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com