Conecteaza-te pe Twitter

“Xilogravorul roman al acestui mileniu” cu “Imago Mundi” la Tulcea

ZuZu CARATĂNASE, pe numele său real Răzvan-Constantin Caratănase, s-a născut la Tulcea în urmă cu 31 de ani și este numit déjà în lumea artistică “xilogravorul român al acestui mileniu”. El este cadru didactic universitar, curator de artă contemporană și doctor în arte vizuale iar vernisajul expoziției sale „Imago Mundi” ne-a oferit prilejul de a cunoaște un om deosebit, cu un talent și o imaginație fabuloasă, o persoană prietenoasă și foarte modestă.

Imago-Mundi2

“Doctorul în artă Răzvan Caratănase este un artist cu operă și maturitate. Cred că i-am pus în buletin și secolele de tradiție ale tehnicii pe care o practică cu asiduitate. De știi cum se face gravura, ajungi să te miri cum de un tânăr la anii săi douăzeci plus parcurge etapele lungi și laborioase ale acestei arte – meșteșug. Mai mult, gravura este vitregită rău de tot în aceste vremuri de totală contemporaneitate. Motivele sunt clare, trăim într-o societate care nu are nici glandă pentru gravură dar nici cultura necesară pentru a aprecia o astfel de tehnică plastică de încântătoare exprimare artistică. Păcat că nu înțelegem și nu iubim pasional gravura pentru că este de o modernitate puternică, potențată de valențele sale excepționale, volutele aquaforței, este accesibilă și frumoasă. ZuZu face cu asiduitate gravură în lemn, știe toate tehnicile și este învățător al meșteșugului la nivel universitar, a completat “magna cum laude” un doctorat adevărat, dedicat, cum altfel, gravurii”(artinfonews.ro)

Imago-Mundi3

O parte din lucrările sale reunite sub genericul „Imago Mundi” sunt expuse pe simezele Muzeului de Artă din Tulcea în perioada 5 – 30 aprilie și merită atenția celor care-ți doresc să evadeze cumva din cotidian pentru a înțelege, poate, complexitatea lumii în care trăim.

Ne sunt înfățișate torsuri, semnificând anumite tensiuni lăuntrice. Imagistic vorbind, ne este relevată prin intermediul lucrărilor amintite, scurgerea inexorabilă a clipei, probleme ale spiritualități omului, toate acestea fiind potențate prin voluptatea liniilor și complexitatea formelor sinuoase. Uneori reflexiv, alteori lăsându-se în voia spontaneității, Zuzu creează imagini dinamice, uneori narative, reliefând parcă un joc al formelor ce se regăsește în lecturile sale, dar și în trăirile sale cotidiene.

Soliditatea, caracterul ferm al sensului gravat, condiția  definită numai prin dimensiuni de suprafață, dă xilogravurilor sale autenticitate și expresie. Pe de altă parte, ne sunt  înfățișate simplificări de semne, soluții sintetice ale formelor. Exprimarea concisă a desenului merge uneori până la definirea semnului plastic.(Speranța Stefănescu, istoric și critic de artă, Bruxelles, iulie 2014)

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.