Conecteaza-te pe Twitter

Vizita premierului R.S. Vietnam, Nguyen Xuan Phuc, la Camera Deputaților, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice între cele două țări

201 Shares

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a întâlnit astăzi, 16 aprilie a.c., cu premierul R.S. Vietnam, Nguyen Xuan Phuc. Vizita delegaţiei vietnameze este premergătoare aniversării a 70 de ani de la stabilirea, în 1950, a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

La discuții au participat și reprezentanții Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Socialistă Vietnam, deputații tulceni, Simion Lucian și Mirela Furtună.

“Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că România este interesată de consolidarea exporturilor româneşti cu tradiţie pe piaţa vietnameză şi extinderea exporturilor de produse şi servicii noi în domenii în care ţara noastră deţine expertiză. Sub acest aspect, cei doi oficiali şi-au exprimat încrederea că negocierile privind certificarea exporturilor româneşti de produse de origine animală, miere şi produse apicole pe piaţa vietnameză va înregistra progrese semnificative în decursul acestui an, ca urmare a redeschiderii canalelor directe de comunicare la nivelul autorităţilor guvernamentale.

Deasemenea, în contextul interesului crescut al lucrătorilor vietnamezi pentru oportunităţile de muncă din ţara noastră, domnul Liviu Dragnea a susţinut că domeniul muncii şi al justiţiei sociale se prefigurează a deveni o arie semnificativă de cooperare bilaterală, autorităţile române fiind foarte implicate în acest sens” a declarat deputatul Mirela Furtună la finalul întâlnirii cu delegația vietnameză condusă de domnul Nguyen Xuan Phuc, prim-ministrul R.S. Vietnam.    .

“Reamintesc faptul că Județul Tulcea și Provincia Ben Tre se află în relații de prietenie și cooperare încă din anul 2014. Dat fiind specificul arealului deltaic din județul Tulcea asemănător celui din zona fluviului Mekong, la începutul anului 2014 s-a conturat oportunitatea unei cooperări reciproc avantajoase între Tulcea și Ben Tre și pe aceste coordinate de mediu și biodiversitate.

Astfel, pe 16 octombrie 2014, la Milano, Italia, în cadrul ASEM, a fost semnată Înțelegerea de cooperare între Provincia Ben Tre și Județul Tulcea prin care cele două părți au convenit să coopereze, potrivit nivelului lor actual de dezvoltare, în domenii precum administrația publică locală, mediu, sănătate, cultură, educație, sport, turism și alte domenii de interes general.

În cadrul întâlnirii de astăzi de la București s-a discutat și despre stadiul implementării proiectului comun ce vizează Delta Dunării – Delta Mekongului, conform Memorandumului încheiat la Ben Tre, R.S. Vietnam cu Consiliul Județean Tulcea.

Doresc să precizez faptul că în urma întâlnirilor care au avut loc la Tulcea între cei doi parteneri de cooperare, s-a decis ca grupul de specialiști din cadrul INCDDD -ARBDD să efectueze studiile necesare finalizării fișei de proiect ce va face obiectul cererii de finanțare programate a fi înaintată organismelor de finanțare de către partenerii din BenTre, R.S. Vietnam” a mai spus deputatul Mirela Furtună, secretar al Comisiei pentru politică externă, membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Socialistă Vietnam.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.