Conecteaza-te pe Twitter

Ursul de Argint pentru „AFERIM!” filmat în Dobrogea, Munții Măcin

„Ursul de Argint” pentru regie a ajuns în acest an în România, pentru filmul „Aferim!” al lui Radu Jude, filmat în mare parte în Munții Măcin, județul Tulcea (Greci- Pietrele Mariei, Drumul Grecilor, Luncavița – Valea Fagilor, Măcin – Culmea Pricopanului, Turcoaia – Iacob Deal, Smârdan). „Aferim!” a fost singurul film românesc selectat în competiţia oficială a Berlinalei 2015, iar duminică seara (15 februarie a.c.) a fost recunoscut pe scena de la Berlinale Palast, la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin ca fiind unul dintre cele mai reușite filme ale anului.

Aferim05

Premiile au fost desemnate de un juriu condus de regizorul american Darren Aronofsky şi format din Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producător, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actriţă, Franţa) şi Matthew Weiner (producător/scenarist, SUA).

Din distribuţia peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija și Victor Rebengiuc. Cu un buget de un milion patru sute de mii de euro, filmul lui Radu Jude este unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

Aferim01

Aferim! este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX,  când toţi ţiganii erau robi. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma) care a avut o relație neprincipială cu soția zapciului.

Cele mai multe dintre decoruri au fost reconstruite, pentru a ilustra influenţa turcească. De altfel, chiar numele filmului, “Aferim!”, în traducere înseamnă “bravo”. „Probabil că întrebarea continuă de-a lungul secolelor, dacă ţiganii sunt sau nu sunt oameni, fiinţe umane, de unde vin? Este o continuă căutare, mai ales la jumătatea secolului al XIX-lea”, spune Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, consilier istoric al filmului „Aferim”.

„Oamenii s-au implicat în filmări, deci da, localnicii din Dobrogea au jucat în Aferim!“, declară Cătălin Anchidin, promotorul filmului.

Regizorul Radu Jude: „Ceea ce am dorit să exprim este că un fenomen social, la fel ca un fenomen din viaţa personală, îşi are cel puţin o parte din cauze într-un trecut mai apropiat sau mai depărtat. De foarte multe ori, uităm acest aspect, pentru că ar trebui să avem o anumită responsabilitate faţă de trecut, responsabilitate pe care nu vrei sau ţi-e dificil s-o asumi. Şi cred că în privinţa societăţilor se petrece acelaşi lucru de care vorbeşte Freud făcând referire la individ, ceea ce refulăm se întoarce. De aceea, cred că este foarte important ca orice societate să-şi amintească periodic lucrurile mai mai mult sau mai puţin neplăcute.”

Una din intenţiile care a stat la baza noului său film, spune Radu Jude, a fost de a face un studiu comparat al istoriei mentalităţilor, de a chestiona unele din ideile şi cutumele  primite de-a gata.

Premiera în România este programată pentru data de 13 martie.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.