Click pentru a te abona

UNICEF cheamă guvernele să se implice activ în combatarea folosirii copiilor în războaie și conflicte armate

359 Shares

În ajunul Zilei internaţionale împotriva folosirii copiilor-soldaţi, marcată la 12 februarie, UNICEF cheamă guvernele să se implice mai activ în combatarea exploatării şi abuzurilor la care supuşi copii de către grupări armate implicate în conflicte.

Din păcate statisticile ne arată că așa-numiții copii soldați continuă să fie exploatați în cel puțin zece armate ale lumii și consider că acest lucru este intolerabil.

Au de cele mai multe ori între 15 şi 18 ani, dar pot fi şi mai mici. Sunt copii răpiţi şi „înrolaţi” cu forţa în grupări armate ilegale. Alţii aleg încorporarea voluntară. De foame, din lipsa unei alternative, pentru a supravieţui, pentru a fugi de violenţă sau abuzuri sexuale. Actul este în sine o crimă a adulților care folosesc copiii în astfel de atrocități.

În ajunul zilei internaţionale de conştientizare a acestui fenomen, UNICEF atrage atenția asupra acestui fenomen și cred că fiecare dintre noi are obligația de a se alătura acestui demers: copii nu pot fi exploatați sub nici o formă (!)

Copii care trăiesc în proximitatea unor conflicte de lungă durată au fost înregimentaţi de tabere opuse în aceste violenţe. De asemenea, băieţi şi fete de vârstă şcolară sunt folosiţi ca soldaţi sau ajutoare pentru grupări armate în Afganistan, Mali şi Myanmar.  În cazuri extreme, copiii sunt forţaţi să acţioneze ca ‘scuturi umane’ sau drept kamikaze în zonele  aglomerate.
Noi, oamenii politici avem datoria de a ne opune cu toate forțele unor astfel de practici devastatoare.

Doresc să reamintesc faptul că există o lege internațională  care interzice participarea copiilor în razboaie. Din anul  2002, Protocolul Opțional asupra Drepturilor Copiilor trece în ilegalitate participarea copiilor sub 18 ani la ostilități, ridicand standardul anterior de 15 ani stabilit de Convenția Drepturilor Copiilor, Convențiile de la Geneva din 1949 si Protocoalele lor Adiționale din 1977.

In plus, a intrat în vigoare Statutul Tribunalului Penal Internațional, care clasifică drept crime de razboi recrutarea, înrolarea sau folosirea copiilor sub 15 ani în ostilități de către forțele armate naționale sau grupurile armate.

Susțin cu toată forța demersul UNICEF și cred că încălcarea legilor de război în privința copiilor trebuie să fie monitorizată corespunzător și raportată în regim de urgență pentru a duce la culpabilizarea în fața tribunalelor.

Deputat PSD, Mirela Furtună

Secretar al Comisiei pentru politică externă

359 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com