Conecteaza-te pe Twitter

Un ucrainean și un turc „călăuze” pentru 39 de migranți afgani și iranieni pe Marea Neagră

În urma unor informații venite din partea Sistemului Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat pe apele Marii Negre ambarcațiunea ‘Roda’, condusă de un cetățean ucrainean în vârstă de 54 ani, care era ajutat de un cetățean turc, în vârstă de 40 ani. La bordul navei se aflau 39 de migranți din Orientul Mijlociu. Grupul era format din cetățeni afgani, iranieni si un pakistanez, adulți si copii, cu vârste cuprinse între 2 și 44 ani si intenționa sa intre ilegal in tara noastră.

În cadrul primelor cercetări cei in cauza au declarat faptul că au plecat din Turcia la bordul ambarcațiunii în cauză, plătind unor facilitatori din acea tara sume cuprinse între 1.500 și 5.000 de euro, cu scopul final de a ajunge în Germania.

Polițiștii de frontieră au întocmit cetățeanului ucrainean și celui turc actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ‘trecere frauduloasă a frontierei de stat’ și ‘trafic de migranți’, fapte prevăzute și sancționate de art. 262, alin. 1, respectiv de art. 263, alin. 1 și 2 din Cod Penal, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta.

Cetățeanul ucrainean mai este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de ‘conducere a unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător’, faptă prevăzută și sancționată de art. 2, alin. 1 din Legea 191/2003.

Cercetările continua în acest caz, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, la finalizare urmând a fi luate masurile legale

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.