Conecteaza-te pe Twitter

Un scenariu posibil: Izolarea României în UE în condițiile acțiunilor anti justiție

*Suntem izolați pe scena politică europeană iar în țară lucrurile merg din rău în mai rău. Poate că nu-i destul de târziu să atragem atenția colegilor noștri asupra faptului că aceia care conduc au responsabilitatea faptelor în fața unui întreg popor și că într-un an cu semnificație atât de împortantă nu este suficient să vorbim despre Centenar în timp ce acțiunile social democraților sugerează mai mult „divide et impera”.

Scenariul izolării României în UE în contextul acţiunilor anti-justiţie şi pentru protejarea celor care au condus represiunea din 10 august devine tot mai serios. Împărtășesc teza colegilor care cred că ne îndreptăm cu pași mari spre o zonă periculoasă: România a primit deja numeroase avertismente care vizează derapajele tot mai evidente de la o politică coerentă, europeană privind drepturile și libertățile cetățenilor, a statului de drept, a luptei anti-corupție .

Voi aminti câteva dintre semnalele definitorii venite din Parlamentul european:

*În ianuarie a.c. Jean Claude Juncker şi vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans lansează un avertisment în care cer Parlamentului să „regândească” modificarea Legilor justiţiei şi a Codurilor penale şi avertizează cu privire la pericolul regresării.

*In Februarie 2018., Comisarul pentru justiţie, Vĕra Jourovà, a declarat că reforma sistemului judiciar pune sub semnul întrebării şansele României de a fi scoasă de sub monitorizarea Comisiei Europene. *În luna următoare,  eurodeputata portugheză Ana Gomes declara  în plenul forului european: „Este uimitor cum Liviu Dragnea rămâne o persoană importantă în structurile de putere din România în condiţiile în care este acuzat că a folosit în mod incorect fonduri europene. Eu nu acopăr colegi care sunt corupţi doar pentru că sunt socialişt”.

*În Mai 2018, este cunoscut faptul că Raportul GRECO a solicitat puterii de la Bucureşti „să se abţină în a vota alte amendamente la legile penale care ar slăbi capacităţile sale anticorupţie” și a stabilit că România se află printre ţările care nu respectă procedurile şi recomandările Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) din cadrul Consiliului Europei.

*Lucrurile escaladează însă la noi și ca într-un război al surzilor se continuă apocalipsa măsurilor radicale menite să ajute omul din fruntea social democraților să scape de brețul lung al legii și regăsim în August represiunea dură, fără precedent a Mitingului Diasporei când oamenii au suferit unele dintre cele mai îngrozitoare „tratamente” din partea jandarmilor conduși de un ministru orbit de nevoile șefului său. În Parlamentul european se cere pur și simplu excluderea PSD din Grupul socialiștilor europeni iar Manfred Weber, liderul PPE din Parlamentul European își exprimă în mod clar îngrijorarea cu privire la situația din România și ne asigură că nu se va negocia statul de drept.

Suntem izolați pe scena politică europeană iar în țară lucrurile merg din rău în mai rău. Poate că nu-i destul de târziu să atragem atenția colegilor noștri asupra faptului că aceia care conduc au responsabilitatea faptelor în fața unui întreg popor și că într-un an cu semnificație atât de împortantă nu este suficient să vorbim despre Centenar în timp ce acțiunile social democraților sugerează mai mult „divide et impera”.

Deputat PNL, Vasile Gudu/Declarație de presă

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.