Conecteaza-te pe Twitter

Tulcea-Ziua Poliţiei Române

Untitled-1 Autoritățile publice locale au participat la manifestările organizate la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, cu ocazia Zilei Poliţiei Române. 

După cuvântul de deschidere al ministrului Gabriel Oprea (în sistem videoconferinţă), au fost anunţaţi câştigătorii premiilor „poliţistul anului“ pe categorii: printre nominalizaţi, la capitolul Ordine Publică, s-a numărat şi un tulcean. Inspector principal Ivan Titorenco (ordine publică) a fost remarcat pentru implicarea sa în salvarea mai multor persoane în timpul codului portocaliu din ianuarie 2014.

Preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a transmis urări de bine pentru toţi poliţiştii din judeţul Tulcea şi i-a felicitat pe cei care, cu această ocazie, au fost înaintaţi în grad.

„Consider că am avut până acum o colaborare foarte bună, în folosul cetăţenilor judeţului şi sper ca aceasta să continue şi de acum încolo. Aţi fost întotdeauna alături de noi, la toate manifestările organizate de noi, Consiliul Judeţean, de Prefectură sau de primărie, iar pentru acest lucru vă mulţumim“, le-a mai spus preşedintele Teodorescu poliţiştilor tulceni. Acesta a subliniat, de asemenea, importanţa activităţii poliţiştilor pentru menţinerea liniştii publice, pentru siguranţa cetăţenilor. Cel mai important barometru al activităţii poliţiştilor este părerea cetăţenilor, a mai spus preşedintele Teodorescu. „Am vorbit cu tulcenii, iar oamenii au încredere în dumneavoastră, se simt în siguranţă în judeţul nostru. Aceasta este, cred eu, măsura performanţei dumneavoastră“.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

2 Raspunsuri la Tulcea-Ziua Poliţiei Române

  1. ploiesti 25 martie 2014 at 23:41

    Felicitari Inspectorului principal TITORENCO IVAN, pentru nominalizare. Un adevarat politist care isi dedica intreaga activitate in folosul comunitati si al institutiei. Un bun profesionist si un coleg de nadejde.

    Răspunde
  2. prof. ANDREI IOANA 30 martie 2014 at 22:48

    Felicitari si subscriu celor scrise de colega mea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.