Conecteaza-te pe Twitter

Tulcea: Lansarea PMP și inaugurarea sediului cu: Elena Udrea, Eugen Tomac, Daniel Funeriu și Victor Tarhon.

Activul de partid ca și sediul sunt încă mici. Ca la orice început.Fără cravată, în ținută lejeră în mijlocul maselor.

Partidul-Miscarea-Populara-Tulcea-02

 

La inaugurarea sediului PMP la Tulcea au participat liderii proaspăt înființatului partid, născut (nu făcut) din fibra proiectului de țară al Președintelui Traian Băsescu, Fundația Mișcării Populare: Eugen Tomac, Elena Udrea și Daniel Funeriu. În fața unui mic grup de membri și simpatizanți tulceni, „falanga politică” a Mișcării Populare și anume cei trei reprezentanți de marcă ai scenei politice actuale și-au exprimat bucuria revederii (atât cu frumusețile județului Tulcea (!) cât și cu noul președinte al organizației tulcene, fostul președinte al PDL-ului nord-dobrogean, Victor Tarhon) și dorința de a deveni “vocea celor care vor să lase ceva în urmă”.După ce domnul Funeriu ne-a făcut radiografia politică a zilei: “PNL are probleme identitare majore, PSD este reprezentat de o haită de hiene tinere care se hrănesc din stârvurile dinozaurilor-baroni locali și PMP – o alternativă de reformă și modernizare”, fostul ministru, Elena Udrea ne-a mărturisit cu sinceritate că-i era dor să-i spună din nou lui Tarhon “domnule președinte” și a reiterat vremurile când unul, în calitate de președinte al Consiliului județean, celălalt în calitate de ministru în Guvernul Boc, au făcut pentru județul Tulcea “ceea ce n-au făcut timp de douăzeci de ani toate guvernele la un loc” . “Avem datoria față de tulceni să ne întoarcem și să câștigăm Consiliul Județean, să dăm la oparte actuala conducere roșie care nu reușește să termine ceea ce am început noi, nicidecum să genereze proiecte noi” a declarat Elena Udrea la Tulcea. De ziua Femeii, pe 8 martie.

Președintele Victor Tarhon a asigurat participanții la sărbătoarea lansării PMP la Tulcea că partidul este unul  de mase și că au venit sute de oameni într-un timp relativ scurt, 70% dintre ei fiind oameni noi, care nu au mai făcut politică și, mai mult decât atât, sunt și primari care și-au declarat intenția de a adera la Fundația Mișcarea Populară (!) Si au fost enumerați primarii localităților: Grindu, Măcin, Nalbant, Ostrov. “Mie, personal, proiectul domnului Președinte Traian Băsescu mi s-a părut a fi unul de excepție” a conchis președintele Tarhon, exprimându-și disponibilitatea de a-și lăsa cravata acasă, de a nu purta costume scumpe pentru ca, într-o ținută lejeră să coboare între oameni pentru a le asculta off-urile. Care s-au tot adunat.

Întâlnirea de la Tulcea a PMP-ului ne-a relevant faptul că migrația politică este de bine dacă pleci dintr-o poziție sigură pentru o nouă construcție, că la europarlamentare PMP-ul va obține un scor din două cifre și că, după alegerile din primăvară (când vor coborî mulți cu picioarele pe pământ) s-ar putea coagula o forță politică de dreapta pentrua susține un singur candidat la funcția de președinte .Al României. Care va fi acela nu este încă destul de clar pentru că lucrurile sunt într-o dinamică continuă.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.