Conecteaza-te pe Twitter

Constanța, flagrant: Traficanți prinși cu jumătate de kilogram de cocaină

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –  S.T. Constanța, au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în trafic cu droguri. 500 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –  S.T. Constanța, au depistat în flagrant delict, pe raza municipiului Constanța, trei persoane care aveau asupra lor 500 de grame de cocaină.

Din anchetă au rezultat indicii că drogurile ar fi provenit, de regulă, din Olanda, iar ulterior ar fi fost vândute în Constanța.

De asemenea, în urma a 16 percheziții domiciliare, efectuate pe raza județelor Constanța și Arad, alte trei persoane au fost conduse la audieri.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, la data de 22 ianuarie a.c., procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 44 de ani și a unei femei, de 44 de ani, aceștia urmând a fi prezențați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime Constanța, Brigăzii Operațiunii Speciale și IPJ Constanța.

În aceste activități au mai fost angrenați și jandarmi din Constanța.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.