„Târgul de Toamnă”de la Tulcea (27 – 29 septembrie) cu roadele pământului, cântec, joc și voie bună
Primăria Municipiul Tulcea, împreună cu S.C. Agropieţe S.A. şi Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”, organizează „Târgul de Toamnă”, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, în Piaţa Civică a municipiului, în perioada 27 – 29 septembrie 2019.
La această manifestare vor participa producători de legume şi fructe, reprezentanţi ai centrelor viticole din municipiu şi din judeţ şi unităţi de alimentaţie publică care vor servi spectatorilor produse autohtone din carne, şi nu numai.
Pe parcursul evenimentului vor avea loc spectacole folclorice susţinute de ansambluri şi cântăreţi cunoscuţi la nivel naţional, conform programului.
Deschiderea oficială a Târgului de Toamnă va fi vineri, 27 Septembrie 2019, ora 11,00.
Sâmbătă, 29 septembrie 2018
Ora 10.00 – Formaţiile Palatului Copiilor şi Elevilor Tulcea
Ora 15.00 – Spectacol – Ansambluri folclorice din Municipiul şi Judeţul Tulcea
Invitaţi: ELISABETA TURCU, VALERIA ARNĂUTU, ANSAMBLUL „DUNĂRENII” CHISCANI
Comentarii recente