Conecteaza-te pe Twitter

Studenții din România sunt de astăzi în grevă japoneză. Urmează și alte acțiuni de protest.

„În universități încă se percep taxe ilegale pentru studenți, valoarea burselor sociale este departe de a acoperi cheltuielile minime de cazare și masă, bursele de merit nu se pot cumula cu cele sociale, nu există facilități pentru studenții cu dizabilități, iar universitățile se consultă mult prea puțin cu organizațiile studențești.

Studenții nu sunt consultați în aspecte ce țin de modul în care sunt alese materiile care le sunt predate, multe cursuri nemaifiind în concordanță realitatea actuală, nu există proceduri funcționale de contestare a notelor date pe nedrept, investițiile în servicii studențești au scăzut drastic, nu s-au mai construit cămine și cantine noi, nu au mai fost crescute bursele, iar vocea studenților a contat ” spun reprezentanții studenților.

Untitled-1

“Anul universitar 2015-2016 e cel în care se vor alege din nou cei care vor conduce universitățile în următorii 4 ani, iar noi, studenții, nu contăm mai deloc în acest proces. Deși în universitate studenții sunt aproximativ 90% din membrii comunității academice, iar cadrele didactice doar 10%, atunci când vine vorba de alegerea rectorului lucrurile stau exact invers. Rectorul dă tonul schimbărilor în universitate, iar atunci când studenții nu contează la alegeri, majoritatea schimbărilor vor fi pentru binele cadrelor didactice și nu ale studenților. Greva japoneză de azi e doar un avertisment pentru Parlamentul și Guvernul României că vrem ca legea educației să se schimbe în cel mai scurt timp posibil, iar dacă în următoarele două săptămâni nu vedem acțiuni concrete în acest sens ne vom întoarce din vacanță pregătiți să facem tot ce ne stă în putință pentru a arăta că universitățile trebuie să fie pentru studenți, nu invers.”– Cristi POPESCU,  președinte ANOSR .

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță azi intrarea în grevă japoneză, ca avertisment pentru Parlamentul României și Ministerul Educației și Cercetării Științifice să facă demersurile necesare pentru schimbarea legii educației și creșterea participării studenților la alegerile de rectori. Studenții din mai multe centre universitare vor purta banderole albe, inscripționate cu „25%”, pentru a atrage atenția că vocea lor trebuie să conteze atunci când sunt aleși cei care conduc și dau direcțiile în universități.

Principalele centre universitare din țară vor intra azi în grevă japoneză, susținând solicitarea ANOSR de a asigura participarea studenților în procent de 25% în alegerile pentru rectori. Solicitarea ANOSR vine în urma analizei modului în care au fost respectate drepturile studenților în universități în ultimii 3 ani de zile și a atenției pe care au acordat-o universitățile în serviciile studențești și în investițiile pentru îmbunătățirea vieții sociale a acestora. Studenții sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt consultați referitor la informațiile de multe ori învechite din cursurile pe care le primesc, că nu s-au mai făcut investiții în construirea de cămine și cantine noi, că nu au mai crescut bursele de câțiva ani de zile, că bursele sociale nu acoperă nici jumătate din cheltuielile minime de cazare și masă sau că universitățile percep o serie de taxe din ce în ce mai mari, undele dintre ele fiind chiar ilegale.

Studenții consideră că principala cauză a acestei situații o reprezintă faptul că vocea lor nu mai contează atunci când se aleg rectorii din universități, cei care propun strategiile și dau direcțiile în universități. Dacă până în 2011 aceștia participau în procent de 25% la alegerile pentru rectori, odată cu noua lege a educației s-a schimbat procedura de alegere a acestora, iar aceștia nu mai reprezintă decât aproximativ 10% din electorat în majoritatea cazurilor.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.