Conecteaza-te pe Twitter

Ștefan Luchian- iubirea unui suflet nemuritor

Stefan-Luchian-02           La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, Ștefan Luchian era deja recunoscut drept pictorul român cel mai important. Un succesor inspirat al lui Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, considerați „parinții” picturii româneși, Luchian a strălucit , a luminat și a ars ca o lumânare într-o viață care-a însemnat emoție continuă pictură și iubire.

Marea iubire a lui Ştefan Luchian s-a numit Cecilia Vasilescu şi era fiica primarului din Alexandria. Angajat să picteze zidurile catedralei ortodoxe din localitate, a întâlnit gingașa făptură la una dintre serbările populare din oraș și s-a îndrăgostit iremediabil. Într-o însemnare din 29 iulie 1898, Luchian nota: „Am tresărit. În alb, acelaşi înger trece cu încingătoare verde, cu părul resfirat… După prânz am încercat să lucrez, dar nu ştiu de ce culorile mi se păreau întunecoase, fără viaţă. Am aruncat paleta şi pensulele le-am rupt. După câteva vizite am luat drumul pe cea mai frumoasă şosea din Alexandria, unde locuieşte primarul şi la care eram invitat să luăm prânzul împreună”. Și a descoperit-o pe Cecilia, căreia s-a oferit să-i de lecţii de desen.

„Nu v-am scris, pentru că mi-a fost tare rău şi încă mi-este, dar mai puţin decât îmi era. Pe lângă paralizia picioarelor, care de la şolduri în jos îmi sunt complet amorţite şi în imposibilitate de a face ceva cu ele, apoi încă o serie de boale ce provin tot de la prima, pe care nu ştiu cum să o numesc, pentru că doctorul nu a pus încă diagnosticul. Sunt aici de o lună şi jumătate şi nu am ajuns cel puţin nici să cobor din pat, cu toate îngrijirile distinsului profesor Marinescu, ce pune pentru căutarea mea. Şi ştiinţa are o limită, aşa că bietul doctor dă şi el din umeri şi îmi recomandă răbdare”, îi mărturisea Ștefan Luchian într-o scrisoare lui Constantin Mille. Prea bolnav ca să mai poată petrece multe ore în afara casei, s-a văzut nevoit să renunţe la ieşirile în natură. „Cred că e ultima încercare pe care o mai fac cu peisajele, e prea greu, prea peste puterile mele”, îi scria Luchian prietenului său, Virgil Cioflec, în vara lui 1909. Se afla la Moineşti. Şi, într-adevăr, intuise corect. Întors în Bucureşti, nu va mai părăsi până la sfârşitul vieţii, Capitala.

Aşa au devenit florile tema predilectă a lui Luchian. Prin ele, natura pe care o iubea atât ajungea în camera sa de suferinţă. Laura Cocea îşi aminteşte în însemnările sale: „Florile rare i le aducea Cioflec. Anemonele, spre exemplu, le comanda el în Italia. Cu “Garoafa” lui Ștefan Luchian alături, am retrăit emoția împlinirii în iubire și artă a culorii și a visului în seara dedicată marelui artist la Cafe Art Casa Avramide din Tulcea de organizatori, ICR Tulcea și ICEM.

(vezi material video în Tv online)

 

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.