Conecteaza-te pe Twitter

„Serbarea borșului de pește” Jurilovca – un regal gastronomic și un exemplu de multiculturalitate

Desemnată câștigătoare a Concursului EDEN 2013- Destinații Europene de Excelență, comuna Jurilovca a oferit astăzi celor peste două mii de participanți o duminică de toamnă plină de arome delicioase și savoare, de culoare, de cântece și dansuri tradiționale. O sărbătoare a borșului de pește gătit cu pricepere chiar de pescarii autotoni, cu pește proaspăt și ingrediente despre care numai ei știu – pentru că rețetele bătrânilor lor s-au transmis firesc, din generație în generație, cu mare discreție. Rețeta unui borș de pește “adevărat” rămâne un mare secret pe care pescarii, bucătarii de astăzi, nu-l împărtășesc decât pe jumătate. Așa, ca să nu te supere.

In portul turistic focul jucăuș a reușit să risipească din primele ore ale diminetii ceața groasă iar ceaunele pântecoase au fost puse la treabă de două ori. Douăzeci și unu de pescari-bucătari au pregătit douăzeci de ceaune cu borș de pește – s-au folosit peste patru sute de kilograme de pește din specii diferite (somn, crap, știucă, plătică, șalău, caras), țuica, vinul prețios al zonei și berea au stropit din belșug bucatele iar participanții veniți de la Tulcea, Galați, Brăila, Constanța ori de la București s-au înfruptat cu poftă alături de localnici din bunătățile toamnei de pe malul Razimului. Grupuri de dansatori și ansambluri folclorice din Jurilovca, Sarichioi, Slava Rusă, Ceamurlia de jos au încins atmosfera în ritm de cazacioc. S-au rotit hore românești și bulgărești, s-a cântat de dragoste și dor, de cătănie, de prietenie și despre viața din mijlocul apelor. Cârduri lebede, de gâște și pelicani s-au oprit din zborul lor migrator pentru a se bucura alături de oamenii care-au petrecut astăzi într-o localitate care a demonstrat că-și merită premiul de Destinație Europeană de Excelență.

Cea de-a treia ediție a Serbării Borșului de Pește a fost organizată de Primăria Jurilovca în colaborare cu Asociația de pescari Golovița, Asociația Pro Dezvoltare Jurilovca21 iar Asociația Europeană pentru Dezvoltare Umană a organizat un Târg de Economie Socială cu o demonstrație practică: Horticola Jurilovca. Un proiect pilot inaugurat oficial astăzi care oferă și alte oportunități de dezvoltare unei zone tradițional piscicole. Galeria de imagini suprinse astăzi la Jurilovca vă oferă doare câteva instantanee dintr-o zi specială de pe malul Complexului lagunar Razim-Sinoe. Mai multe am să vă spun într-o poveste care va ilustra un film (poate anul viitor).

Comuna Jurilovca este câştigătoarea concursului EDEN “Destinaţíi Europeane de Excelenţă” în anul 2013, cu tema: turismul accesibil, organizat la nivel naţional de către Autoritatea Naţională pentru Turism în conformitate cu criteriile de selecţie agreate de către Comisia Europeană, care l-a lansat în anul 2006 şi care are rolul fundamental de coordonare.

Proiectul EDEN promovează modele de dezvoltare a turismului durabil în Europa. Proiectul se bazează pe concursuri naţionale care au loc în fiecare an şi în cadrul cărora este selectată câte o „Destinaţie Europeană de Excelenţă” – winner şi patru runner-up, în fiecare ţară participantă. Prin selectarea destinaţiilor, EDEN pune accentul pe valorile, diversitatea şi trăsăturile comune ale destinaţiilor turistice europene. Acest proiect sporeşte vizibilitatea destinaţiilor europene emergente, creează o platformă pentru schimbul bunelor practici în Europa şi promovează construirea unei reţele între destinaţiile premiate. Laureata anului 2013 – Comuna Jurilovca este o destinaţie, puţin cunoscută, de o frumuseţe sălbatică şi dispune de o ofertă turistică extrem de variată: de la turism balnear (Gura Portiţei), turism cultural/istoric (Cetatea Argamum), turism de agrement (trasee pe lacurile din Complexul Razim Sinoe, pescuit la copcă), la cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor unei minorităţi naţionale (ruşii lipoveni) extrem de bine conservate.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Un Raspuns la „Serbarea borșului de pește” Jurilovca – un regal gastronomic și un exemplu de multiculturalitate

  1. Print Constantin 15 octombrie 2013 at 14:46

    Da ! Felicitari „Dobrogea News”, esti prezent ca si media acolo unde „ceva se intampla”! JURILOVCA ,(precum si SULINA,CRISAN ,SFANTU” GHEORGHE ,etc) transfera un bogat patrimoniu cultural si nu numai, intregii noastre tari,Romania ! Traditii neuitate in timp, un exemplu de convietuire multiculturala,de acuratete spirituala! Viata ,in ansmblu ei de probleme, ne obliga sa ne intrebam :JURILOVCA face multe pentru tara,dar tara ce face,cu adevarat si nu doar simulatii,tara (citeste:guvernele postdecembriste”89))pentru JURILOVCA(copii,batranii,adultii,toti cei care au nevoie de interventia reala a statului ,din care face parte acest teritoriu mirific(patrimoniu UNESCU ),pentru a elimina in mod real discrepantele dintre facilitatile oferite de catre tara ,municipiului Bucuresti si ceea ce ofera tara(citeste :guvernele) localitatii JURILOVCA(tuturor localitatilor din Delta Dunarii)! Aceleasi intrebari ,retorice sau nu ,le formulam si adresam cui ar trebui sa auda, pentru si in interesul intregii biosfere a Deltei Dunarii !Succes!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.