Click pentru a te abona

Senatorul tulcean, Eugen Teodorovici, a cerut demisia președintelui Consiliului Fiscal

0 Shares

*”banca la care lucrați (…) se împrumută în piaţă, ştiind care este situaţia macroeconomică, într-un fel, creează confuzie în piaţă. Toţi ceilalţi vin cu altă ofertă de preţ pe aceste titluri de stat. Eu aş vrea să verificăm în cadrul Comisiei dacă acest lucru este adevărat sau dacă se confirmă şi, dacă este aşa, să vă solicităm demisia”Eugen Teodorovici, senator PSD Tulcea.

Senatorul PSD, Eugen Teodorovici, i-a cerut, marţi, în cadrul audierilor privind ancheta parlamentară pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din lunile august şi noiembrie 2016 de către Guvernul României, din Comisiile de buget-finanţe, demisia preşedintelui Consiliului Fiscal. Motivul invocat a fost faptul că Președintele Consiliului fiscal Ionuț Dumitru deţine şi funcţia de economist şi la una dintre cele mai mari bănci comerciale (cu activitate și în România) și de investiții prognozează „în mod eronat”.

Untitled 1

“Aici am o întrebare şi aş vrea să primesc răspuns la ea pentru că în urma ei vreau să cer şi demisia dumneavoastră. Vă repet, nu o luaţi personal. Mă întreb aşa, dumneavoastră lucraţi la una dintre cele mai mari bănci comerciale și de investitii (economist șef , a fost numită banca…) , Ministerul de Finanţe se împrumută în piaţă, titluri de stat, întrebarea este aşa: oare costul titlurilor de stat poate să varieze în piaţă în funcţie de situaţia macroeconomică sau de previziunile pe o anumită perioadă? Este corect? Presupun că da. Atunci dumneavoastră aveţi vreun interes în a emite opinii negative faţă de buget, faţă de absorbţie de fonduri europene, faţă de tot ce ţine de parte de fiscal şi bugetar? Tocmai pentru că atunci când banca la care lucrați (n.a) se împrumută în piaţă, ştiind care este situaţia macroeconomică, într-un fel, creează confuzie în piaţă. Toţi ceilalţi vin cu altă ofertă de preţ pe aceste titluri de stat. Eu aş vrea să verificăm în cadrul Comisiei dacă acest lucru este adevărat sau dacă se confirmă şi, dacă este aşa, să vă solicităm demisia”, a subliniat Eugen Teodorovici, în cadrul Comsiilor reunite de buget-finanţe.

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a afirmat că nu intră „în dezbaterea asta politicianistă”, iar Legea 69 prevede numai incompatibilităţi politice.
„Domnul Dumitru nu mi-a răspuns la întrebarea respectivă – este un astfel de conflict sau nu? Poate influenţa în mod voit costul sau nu?”, a insistat senatorul tulcean.

„Eu, Ionuţ Dumitru, nu sunt singur în Consiliul Fiscal. Împreună cu mine sunt încă patru colegi care sunt reprezentanţi ai BNR, ai Academiei Române, ai Academiei de Studii Economice, respectiv Institutul Bancar Român, deci eu nu scriu aceste opinii, ele sunt lucrate şi aprobate împreună cu colegii noştri”, a răspuns preşedintele Consiliului Fiscal.

Consiliul Fiscal sprijină activitatea Guvernului și a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecțiilor bugetare și a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu și lung.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com