Conecteaza-te pe Twitter

Secretarul general al CD, Thomas Garrett (SUA) în dialog cu reprezentanți ai Comisiilor pentru politică externă

Reprezentanți ai Comisiilor  pentru politică externă din Parlamentul României au avut o întrevedere cu Thomas Garrett, secretarul general al Comunităţii Democraţiilor, fost vice-președinte al International Republican Institute, aflat în vizită la Bucureşti pentru a pregăti preşedinţia română a acestui for (septembrie 2019 – septembrie 2021), în contextul adoptării noului Plan strategic pentru 2018 – 2023 al acestei organizaţii.

Comunitatea Democrațiilor (CD) a fost înființată în anul 2000, la inițiativa SUA. Peste 100 de state au semnat Declarația de la Varșovia, document programatic care stabilește principiile organizației.  Dintre acestea, doar 30 de state corespund criteriilor democratice și sunt invitate să participe în Consiliul Guvernator, organ de conducere al CD.

Comitetul Executiv este structura de conducere a CD, în care sunt reprezentate șapte state membre ale CE (România, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Chile, R. Coreea și Polonia), două state asociate la CE (SUA și India) și o asociație internațională  care reprezintă societatea civilă (International Steering Committee).
“Vizita lui Thomas Garrett la București, în perioada 15 – 17 mai 2018, are drept scop pregătirea președinției române  a Comunității Democrațiilor (septembrie 2019 – septembrie 2021), în contextul adoptării noului Plan Strategic pentru 2018 – 2023 al acestei organizații” ne-a relatat deputatul Mirela Furtună, secretarul Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.

“În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă proiectele majore ale organizaţiei, cu accent asupra Planului strategic pentru perioada 2018 – 2023 și a fost reiterat respectul și atașamentul României pentru valorile democratice,interesul pentru asigurarea unui mandat reușit al țării noastre la conducerea organizației, care, în anul 2020 va sărbători 20 de ani de existență.
România ar urma să dețină Președinția organizației în perioada septembrie 2019-septembrie 2021, după exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE, motiv pentru care a fost inclusă în Comitetul Executiv în septembrie 2017, alături de Chile (președinția în exercițiu), Polonia (sediul Secretariatului Permanent al CD), Norvegia (în calitate de fostă  Președinție), Suedia, Marea Britanie, R. Coreea. SUA și India sunt membri asociați ai Consiliului Executiv, la solicitarea lor”.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.