Conecteaza-te pe Twitter

Scrumbia provoacă tărăboi: dezbateri aprinse între Asociațiile de pescari din Delta Dunării. Reguli propuse.

* Împărțirea toanelor la scrumbie pentru pescarii din zonele Murighiol și Dunavăț va fi similară celei din 2017, situație acceptată de toți participanții; La fel și cele de pe brațul Tulcea, brațul Chilia, brațul Sulina și pe Dunăre de la Ceatal Izmail la Gura Prutului;

La interval de numai două zile după ce pescarii de la Sf. Gheorghe revendicau dreptul ca pentru scrumbie fiecare localitate să pescuiască în dreptul său, astfel încât să nu mai apară presiunea pescuitului pe primii 20 km ai brațului unde mai multe asociații din diferite localități au primit, până anul acesta, autorizații de pescuit la scrumbie, joi, 15 martie 2018, a avut loc o nouă întâlnire între reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și cei ai federațiilor și asociațiilor pescărești care vor desfășura activitatea de pescuit sezonier la scrumbie, pe Dunăre – brațul Sfântu Gheorghe.

Întâlnirea de la sediul ARBDD a analizat solicitările asociațiilor de pescari și ale societăților comerciale autorizate în ceea ce privește pescuitul la scrumbie în anul 2018. Concluziile întâlnirii au fost următoarele:

* Asociațiile de pescari/societățile comerciale vor notifica în scris ARBDD cu privire la numărul de ambarcațiuni care vor fi utilizate in activitatea de pescuit la scrumbie;
* In actele de reglementare care vor fi emise, se va specifica faptul ca în ambarcațiunile de pescuit vor activa numai pescari comerciali autorizați, deținători de acte de reglementare valabile în anul 2018;
* Împărțirea toanelor la scrumbie pentru pescarii din zonele Murighiol și Dunavăț va fi similară celei din 2017, situație acceptată de toți participanții; La fel și cele de pe brațul Tulcea, brațul Chilia, brațul Sulina și pe Dunăre de la Ceatal Izmail la Gura Prutului;
* Uneltele folosite in activitatea de pescuit la scrumbie vor respecta prevederile Ordinului nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condițiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial și metodele de pescuit comercial în apele maritime și continentale, cu modificările și completările ulterioare;
* Perioada de pescuit sezonier la scrumbie se va încheia la data de 15 iunie 2018 când va fi eliberat tronsonul braț Sf. Gheorghe km 0-44 pentru a permite Asociațiilor din Sf. Gheorghe să pescuiască la celelalte specii.
Săptămâna viitoare se va organiza o altă întâlnire pentru a definitiva repartizarea zonelor de pescuit la care vor participa, pentru clarificări și negocieri, reprezentanți ai Asociației din Sf. Gheorghe și ai celorlalte Asociații care pescuiesc la scrumbie pe tronsonul brațului Sf. Gheorghe km 0- km 44.
ARBDD va înștiința in scris toate celelalte autorități interesate cu privire la deciziile luate, precum si asupra altor condiții care vor fi stabilite in vederea desfășurării, in condiții optime si cu respectarea legislației in vigoare, a activității de pescuit sezonier la scrumbie in anul 2018.
In fiecare an, in perioada aprilie-iunie scrumbia de Dunare face o migratie de reproducere din Marea Neagra in Dunare.Este perioada unui pescuit sezonier traditional, care aduna comunitatile pescaresti de-a lungul fluviului.
Exista comunitati locale dependente de aceasta resursa,pentru care evenimentul este capital,cum ar fi cele din Sf Gheorghe,Sulina,Periprava, Murichiol  si Mahmudia.Aceste comunitati traiesc din pescuitul sezonier (la scrumbie,peste marin,peste de apa dulce) din cresterea animalelor si turism.In localitatea Sf.Gheorghe, punctul focal al pescuitului scrumbiei ,exista o traditie gastronomica de o mare diversitate,scrumbia fiind pregatita intr-o multitudine de feluri.Ea este pregatita si conservare prin sarare ,afumare,marinare dar si in stare proaspata pe gratar, prajita, rasol, in ciorbele pescaresti.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.