Click pentru a te abona

Rezoluție: Parlamentul European (PE) a cerut ca violenţa împotriva femeilor să fie inclusă în lista delictelor recunoscute de UE

134 Shares

Parlamentul European (PE) a cerut joi, 28 Noiembrie 2019, printr-o rezoluţie, Comisiei Europene, să propună ca violenţa împotriva femeilor să fie inclusă în lista delictelor recunoscute de UE, insistând de asemenea pentru ratificarea Convenţiei de la Istanbul de către toate statele blocului comunitar.

„Deși femeile din Europa ar trebui să se bucure de egalitate, emancipare și securitate, pentru mult prea multe dintre ele aceste drepturi nu sunt încă o realitate. Statisticile arată că femeile sunt subreprezentate în posturile în care se iau deciziile în mediul politic și antreprenorial și că, în medie, în UE, salariul lor este cu 16 % mai mic decât al bărbaților. Violența bazată pe gen și hărțuirea sunt în continuare larg răspândite.

Ieri, PE a adoptat cu 500 de voturi pentru, 90 împotrivă şi 50 de abţineri, se solicită Comisiei Europene să considere lupta împotriva violenţei de gen drept o ”prioritate în viitoarea strategie europeană de gen” şi să prezinte o ”propunere legislativă care să privească toate formele de violenţă de gen”, inclusiv hărţuirea şi violenţa pe internet” a declarat deputatul social democrat Mirela Furtună secretar al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.

„Parlamentul European a susţinut alocarea în viitorul cadru financiar multianual al UE (2021-2027) a 193,6 milioane de euro pentru prevenirea şi combaterea violenţei de gen, în cadrul programului bugetar pentru drepturi şi valori.
Rezoluția adoptată de Parlamentul European prevede garantarea unei aplicări corecte a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul), prin ”alocarea resurselor financiare şi umane necesare” şi în plus să asigure ”formarea adecvată” a tuturor funcţionarilor care au grijă de victimele violenţei de gen” a mai spus deputatul social democrat.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.