RESPECT pentru Românii care nu și-au vândut conștiința
UPDATE, 6 mai 2015 : Ultimele noutăți despre Marian Nemiț, tânărul de 21 de ani care a murit la Londra în timp ce muncea la consolidarea unui zid care s-a prăvălit peste el. Informațiile le primesc în continuare de la Ionela Chiper (Aleny), un jurnalist român la Londra care nu uită că este român. Asemenea celor mai mulți dintre ai noștri, aflați prin toate colțurile lumii în căutarea mai-binelui.
Marian Nemiț, tânarul de 21 ani decedat pe data de 14 aprilie 2015,în timp ce muncea (la negru, cu bani puțini, așa după cum sunt nevoiți să facă mulți români) se află încă la Coroners Walthamstow (morga), urmând a fi ridicat mâine (7 mai a.c.) de Agenția funerală (din Londra, nu din România). Trupul neînsuflețit al lui Marian se află în custodia unui ofițer, doamna Carly Geary, care informează familia și grupul de români care s-au străduit să adune banii necesari pentru repatriere, despre toate formalitățile necesare: astfel, fost emis de către tribunal, dreptul de a fi repatriat trupul lui. Se mai asteaptă finalizarea formalităților la Ambasada României la Londra, după care, se va putea face repatrierea. Înțeleg de la Ionela și de la verișoara lui Marian, Larisa, că în maximum zece zile aceste formalități ar putea fi finalizate in maxim 10 zile . Astăzi a fost făcut cunoscut și certificatul de deces a cărui copie o puteți vedea. Marian a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital datorită hemoragiei interne și a rupturii de ficat.
Personal și în numele tuturor românilor care nu au făcut acest lucru până acum, vreau să mulțumesc încă odată pentru solidaritatea de care au dat dovadă românii noștri din UK, îndeosebi micul grup de la Londra care nu a lăsat un suflet de tânăr rătăcit într-o țară-n care nu a ajuns să cunoască mai nimic. Doar munca grea și, iată, uneori, fatală. Respect din toată inima.
Geta Negrișanu
Lecție de viață: O mână de români cu suflet mare, au reușit să strângă banii necesari repatrierii trupului tânărului mort la muncă, în Marea Britanie.
Vestea a căzut ca un trăsnet în urmă cu cinci zile zile: în timp ce lucra cu picamerul la demolarea unei clădiri din Leyton, High Road, Marian Nemit, un tânăr de 21 de ani din Babadag, a fost strivit de un zid care s-a prăbușit peste el. A fost transportat de urgență la Royal London Hospital Emergency dar…nu s-a mai putut face nimic pentru el. Era sfârșitul unei zile triste miercuri, 15 aprilie. Au urmat momente grele pentru prietenul și colegul lui de cameră, Neguț Cristian Nicușor. De altfel, el a fost cel care a anunțat familia și prietenii din țară. Familia Botez din Babadag, familia care l-a crescut pe Marian pentru că mama lui biologică lui l-a abandonat după naștere. Familia Botez l-a crescut ca pe propriul copil iar Marian, după ce a terminat liceul, a ajuns să-și dorească să muncească, oricât de mult ar fi nevoie, pentru a strânge bani. Își dorea o familie, o casă, un copil. În această vară ar fi împlinit 22 de ani. Dar pentru el nu a mai fost timp.
Trebuie să vă spun că sunt mândră de românii mei care se nevoiesc prin toate colțurile lumii pentru un job, pentru copii sau pentru familia de acasă, pentru un vis sau numai pentru existența cotidiană. Știu că le este greu. Știu că sunt nevoiți să tacă și să accepte de cele mai multe ori cele mai dificile și mai complicate locuri de muncă. Epuizante și prost plătite. Dar ei tac și acceptă pentru că acasă nu au de ales. Acasă nu au soluții.
Ei bine, o mână de români din Londra s-au mobilizat, au bătut la uși, au explicat situația dramatică a unui suflet care nu-și poate găsi pacea și liniștea din cimitirul de acasă pentru că familia și prietenii nu au bani pentru repatrierea trupului neînsuflețit. Au reușit să adune banii necesari cu ajutorul românilor care-au înțeles că acest tânăr nevinovat, care, muncea pentru 50 de £ pe zi (probabil la negru), merita, la cei 21 de ani ai săi un pic de pace. Și un pic de liniște. Acasă. Au donat românii, biserica Sf. Ierarh Nicolae, preot. Nicolae Prescură, înțeleg că au fost chiar și câțiva londonezi. S-au pus laolaltă și puținii bani adunați de Marian (410 £).
Sufletul românilor care s-au străduit să facă posibilă repatrierea trupului neînsuflețit al lui Marian Nemiț, este Ionela Chiper, redactor la ziarul “Anunțul Românesc” din Londra, care mi-a dat vestea cea bună :” In momentul de față (21.04.2015, după prânz) pot să îții comunic oficial că banii pentru repatrierea lui Marian s-au strâns. Menționez că în această sumă nu sunt incluse și cheltuielile cu actele, imbrăcămintea, staționarea la morgă până când va fi ridicat de agenția funerară,cheltuielile de înmormântare, etc. Din punctul meu de vedere,consider că s-a facut tot ce s-a putut pentru ca Marian să fie trimis acasă, la mama lui și înmormântat creștineste. De asemenea, va fi adusă și dovada ce atestă decesul băiatului, imediat ce va fi emis certificatul de deces. Pentru cei care doresc să ajute familia băiatului în continuare,contul este același, însă repet: rămâne la aprecierea d-voastră dacă doriți sau nu să mai donați bani. Vă mulțumim pentru înțelegere, pentru sprijin și pentru implicare! Ați fost deosebiți! Ați dovedit încă o dată că mai sunt oameni cu suflet pe acest pământ care se implică și nu rămân nepăsători la suferința cuiva! Mulțumesc în mod special doamnei Liliana Florea, care, în pofida faptului că a întâmpinat multe greutăți de la început, ea nu a renunțat și a fost alături de mine. Impreună am reușit să trecem peste obstacole, vorbe și acuzații!”
Consider că merită tot respectul nostru românii care nu uită că sunt români. Oriunde s-ar afla. M-am săturat să tot aud că românii le fac zile negre conaționalilor lor, cei dintâi. Este extrem de important să ne putem privi în ochi. Este extrem de important să dovedim din când în când că nu ne-am vândut conștiința și nu ne-am pierdut identitatea. Este mult loc pentru fapte bune.