Conecteaza-te pe Twitter

Renaturarea a zonei Carasuhat din Mahmudia

Proiectul „Reconstrucţia ecologică a terenurilor aparţinând domeniului public al Consiliului Local Mahmudia în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării” este prima acțiune de reconstrucție ecologică din Delta Dunării implementat de către o comunitate locală. După aproape 4 ani de la demarare, luna aceasta proiectul se încheie.

Mahmudia

Luna aceasta marchează încheierea proiectului de reconstrucție ecologică din zona Carasuhat, lucrări începute în luna iulie 2014. Mahmudia este una dintre cele mai importante localități aflată de-a lungul brațului dunărean Sfântu Gheorghe, unde au avut loc în anii ’80 lucrări de desecare, urmate de activitățile agricole, în urma cărora o bună parte din zona deltaică s-a pierdut. În acest context, proiectul și-a dorit să contribuie la rezolvarea a două probleme majore cu care se confruntă nu numai zona proiectului, ci întreaga deltă : asanarea şi transformarea în amenajări agricole și piscicole a 35% din zonă, respectiv lipsa măsurilor de dezvoltare şi protecţie a speciilor şi habitatelor pe 52,8% din teritoriul rezervației.

Astfel, prin investiție s-a realizat reconectarea a 924 ha la circuitul natural prin refacerea sistemului hidrologic care creeză condiții pentru pentru toate speciile de plante, păsări și pești caracteristice deltei, astăzi amenințate cu dispariția. Realizarea acestor lucrări au vizat refacerea și conservare a 18 tipuri de habitate, ținând cont de nevoile socio-economice ale locuitorilor din zonă.  De asemenea 10 ha au fost plantate cu Salix alba, Populus alba şi Fraxinus excelsior/angustifolia; au fost realizate și montate 300 de geamanduri care delimitează zonele de interes pentru conservare, 20 de panouri informative pentru aplicarea măsurilor de conservare, 10 semne de avertizare şi limitare a vitezei.

„Considerăm că această lucrare de reconstrucție ecologică va contribui mai bine la creșterea bunăstării comunității locale prin diversificarea posibilităților de desfășurare a unor activități economice tradiționale și în special a turismului și va demonstra avantajele zonelor umede pentru comunități, precum și a lucrărilor de reconstrucție ecologică, reprezentând, în același timp, un exemplu de urmat și de alte comunități.” a declarat reprezentantul ARBDD.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.