Conecteaza-te pe Twitter

Regionalizarea României în dezbatere la Tulcea

02

 

În cea de-a doua zi a dezbaterilor organizate la Tulcea de către Comisia Balcanică a Mării Negre din cadrul Conferinței Regiunilor Periferice Maritime, astăzi, urmează să intre în dezbatere și problematica regionalizării României sub genericul “Regiunile române între Sinergia Mării Negre și Strategia Dunării”(conform documentelor întocmite de organizatori). O chestiune extrem de controversată, fără detalii sau explicații concrete, pe înțelesul cetățenilor care urmează să-și schimbe statutul avut de generații de dobrogeni, de exemplu, pentru simplu motiv că Dobrogea, străveche vatră de istorie, provincie recunoscută în toate timpurile în lume, urmează să-și piardă identitatea într-o așa-numită Regiune sud-dunăreană. În acest context, vicepremierul Liviu Dragnea pledează pentru regionalizare pentru că, în opinia domniei sale, reașezarea administrativă a României ar  înseamna, de fapt, “transferul de competenţe şi atribuţii, transferul de putere de decizie, practic, de la Guvern către eşaloanele administraţiei locale, localităţi, judeţe şi viitoarele regiuni.

Suntem în situaţia în care fiecare judeţ a încercat, în mod firesc, să aducă cât mai multe investiţii în interiorul acestei zone. Dar nu au putut să colaboreze unii cu alţii şi nu au putut să existe aceste instrumente care să determine o dezvoltare echilibrată a României. Prin regionalizare, oraşele vor începe să se regenereze urban, vor începe să producă dezvoltare, iar comunele, prin, asociere, vor fi şi ele atrase, în aşa fel încât, încet, încet, să avem un nivel minim de civilizaţie de dezvoltare în România, să nu mai fie acest dezechilibru. Ceea ce vă spun acum nu e ce am visat azi-noapte. Este un sistem pe care l-am analizat în ultimele luni, pe care l-am desenat, pentru care am stabilit care sunt posibilităţile financiare prin care să-l realizăm. Am descoperit că se poate şi de asta îl prezentăm şi el va sta la baza viitoarelor programe operaţionale din perioada 2014-2020”.

Așteptăm cu mare interes concluziile dezbaterilor de la Tulcea și mai așteptăm comentariile dumneavoastră pe această temă prezentată mult prea simplist de autoritățile locale și de către cele naționale, deși se dorește stipularea în noua Constituție a României (pentru care vom fi chemați să votăm în noiembrie a.c.)a acestor Regiuni născute peste noapte ca unități administrative, ale căror denumiri vor șterge Dobrogea istorică (și nu numai) de pe harta țării. Cu tradițiile și identitatea ei națională, cu multiculturalitatea ei, cu diversitatea și frumusețea ei cu totul specială. Așteptăm comentariile voastre, oriunde v-ați afla.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Un Raspuns la Regionalizarea României în dezbatere la Tulcea

  1. DOBROGEA 24 mai 2013 at 12:44

    1 NU AVETI CUM SA DIZOLVATI DOBROGEA, DEOARECE TINUTL ASTA E MAI VECHI DECAT TOATA ISTORIA MARILOR ORASE, CUMULATA. 2 IN DOBROGEA ROMANEASCA SI BULGAREASCA SE MENTINE IDEALUL DE UNIFICARE. 3 CONSTANTA O SA STANGNEZE IAR INVESTITIILE CUMVA SE VOR DUCE CATRE UNITATILE ADMINISTRATIV TERITORIALE RURALE DIN ALTE JUDETE ? CACI SE STIE CA DRUMURILE, SATELE DROBROGENE.. CEL PUTIN IN CONSTANTA SUNT CU MULT PESTE CELE DIN MOLDOVA SI NU NUMAI ( ACEST LUCRU E SPUS DE ALTII NU DE NOI DOBRIGENII )

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.