Conecteaza-te pe Twitter

Proiecte importante pentru Delta Dunării

Prima Reuniune a Forumului Oamenilor de Afaceri și ai Mediului Economic, în relație cu universitatea Ovidius din Constanța desfășurată la Tulcea a stabilit coordonatele de colaborare dintre Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Universitatea Ovidius Constanta, Consiliul Județean Tulcea și Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării în vederea dezvoltării și implementării unor proiecte de cercetare și competitivitate de peste 40 de milioane de euro.

arbdd02„Această reuniune subliniază odată în plus dorința noastră de colaborare în vederea dezvoltării unor ample proiecte ce au la bază o infrastructură deosebită, cea a ARBDD, care administrează o zonă unică în România și în Europa, cu perspective și oportunități speciale pentru că, prin Instrumentul Investițional Integrat pus la dispoziție de Comisia Europeană avem deja alocări financiare importante care-și așteaptă proiectele. Nu ne rămâne decât să reușim, în cel mai scurt timp cu putință, să punem pe hârtie ideile noastre, ale tuturor, pentru dezvoltarea întregii regiuni  și apoi să le implementăm” a ținut să precizeze încă de la începutul lucrărilor Lucian Simion, Guvernatorul ARBDD.

In cadrul reuniunii s-a discutat despre proiecte de dezvoltarea unei complexe platforme informatice cu o baza de date de mari dimensiuni care să susțină munca de cercetare, de promovare și dezvoltare a zonei, de susținere prin metode specifice a unui mediu corespunzător arealului deltaic. S-au conturat potențiale proiecte de refacerea digurilor de apărare contra inundațiilor și a unei hărți dinamice de (risc) hazard, proiecte care au în vedere infrastructura existentă a Rezervației care ar putea primi echipamentele și dotările necesare cercetării, proiecte de punere în valoarea a centrelor de informare din deltă, de monitorizarea multitudinii de ecosiateme din arealul  ARBDD, de realizarea unor stații de filtrare (a apei) ecologice cu materiale specifice, utilizarea diverselor culturi de apă în vederea depoluării.

La reuniune a fost prezent și reprezentantul unui mare holding din Turcia interesat de posibilitatea de a utiliza papura și stuful pentru realizarea unor panouri eco ușoare, flexibile, rezistente pentru construcții, de folosirea de biomase ca sursă de biogaz, energie, cu distribuție locală, de valorificarea produselor de biomasă pentru extragerea unor produse (acid lactic, alte substanțe) care ulterior ar putea avea valoare adăugată pe piață. Holdingul are în cadrul Compartimentului de Cercetare 60 de doctori în chimie care lucrează în domeniul produselor chimice și biochimice și s-a arătat deosebit de interesat de a colabora cu ARBDD, cu Consiliul Județean Tulcea și cu Universitatea Ovidius Constanța pentru a pune în practică o serie de proiecte extrem de profitabile și benefice atât pentru Delta Dunării și locuitorii acestei zone cât și pentru studenții care s-ar putea implica de la început în astfel de activități ce le-ar putea asigura locuri de muncă în viitorul apropiat.

„Am convingerea că am făcut un pas important în acțiunea noastră de a atrage finanțarea europeană existentă, pusă la dispoziție de Comisia Europeană pentru cele mai realiste proiecte de care avem cu toții nevoie. Și oamenii și Mediul” a conchis Guvernatorul Lucian Simion la finalul lucrărilor.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.