Conecteaza-te pe Twitter

Primarului Hogea Constantin i s-a prelungit arestul preventiv cu încă 30 de zile

hogea01

După ce pe 23 iunie, a.c. un complet de judecatori de drepturi si libertati  au respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Hogea Constantin împotriva încheierii de şedinţă din 16.06.2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.2482/121/2015, astăzi, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.N.A. Serviciul Teritorial Galaţi. În conformitate cu disp. art. 236 C.p.p. raportat la art. 234 C.p.p. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Hogea Constantin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de disp. art. 289 al.1 C.p. în referire la art. 6 şi 7 lit. a din Legea 78/2000, respectiv art. 12 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., ambele cu referire la art. 38 al. 1 C.p., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.06.2015 până la 27.07.2015 inclusiv;
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)    25.06.2015.

În speță, Constantin Hogea este acuzat de procurorii DNA de fapte grave de corupţie, (luare mită de la oameni de afaceri pentru a le favoriza accesul la anumite lucrări).

Vă reamintim că primarul Constantin Hogea se află de circa trei săptămâni în arest preventiv la cererea procurorilor DNA care l-au acuzat de comiterea mai multor fapte de corupţie și că oamenii legii susţin că,pe data de 26 octombrie 2007, Hogea Constantin, în calitate de primar, Valer Pop, arhitect șef al municipiului Tulcea şi Maria Brudiu, secretarul primăriei, au semnat şi eliberat pentru firma administrată de Cornel Constantin Georgescu o autorizaţie de construire a unui bloc de locuinţe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a fi obţinute avizele prealabile de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apării Naţionale, așadar, cu încălcarea legilor în vigoare. Pentru acest serviciu primarul Hogea ar fi primit un apartament (mită) un apartament cu trei camere ocupat actualmente de fiica sa.

„În urma înţelegerii cu Cornel Georgescu privind autorizaţia de construire, dar şi pentru a proteja intereselor financiare ale acestuia, a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii şi execuţie lucrări cu Primăria Tulcea, la finalizarea lucrărilor, respectiv în 21 ianuarie 2009, primarul Constantin Hogea ar fi primit mită un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica edilului.

Pentru a disimula primirea apartamentului respectiv şi pentru a crea aparenţa că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea inculpatului Hogea Constantin, la aceeaşi dată, fiica şi soţia sa, au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că, contravaloarea locuinţei ar fi fost achitată anterior”, au consemnat procurorii în rechizitoriu.

Deasemenea, primarul Hogea mai este acuzat şi de faptul că ar fi desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, „în sensul că, uzând de funcţia pe care o deţinea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale” care aparţine soţiei sale.

Surse din domeniu vorbesc despre faptul că lucrurile nu se opresc aici și c-ar urma și alte arestări atât din rândul funcționarilor din primăria Tulcea cât și din mediul de afaceri. Aceleași surse susțin că omul de afaceri, Cornel Constantin Georgescu, unul dintre cei mai prosperi afaceriști tulceni, s-ar afla sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

3 Raspunsuri la Primarului Hogea Constantin i s-a prelungit arestul preventiv cu încă 30 de zile

  1. Petru 26 iunie 2015 at 0:01

    Problema este: acum se mai fac jdemiile de lucrari despre care vorbea primarul Hogea prin interviuri pe ultima suta, desigur pana-n campanie, ca asa se gandise el- „inca una si ma duc”. Dar vezi, n-aduce anul ce aduce ceasul. Nu chiar vorbesc serios. Era vorba despre toate strazile din Tulcea, un camin de batrani, mini-delta Zaghen si nu in ultimul rand panselute si lalele. Stie cineva?! A, era sa uit: gradina de vara, cinematograful ala din centru care a devenit adapost pentru homlesi, mai multe.

    Răspunde
  2. ion mincu 26 iunie 2015 at 1:01

    hotuleeeeee ai furat tot ai dat la machidoni tai toata delta dunari hotomanule

    Răspunde
  3. Saragea 27 iunie 2015 at 8:36

    Felicitari justitiei! Sper sa fie condamnat la multi ani. De fiecare data cand imi rup masina in gropi, si trec peste porcariile alea de la fiecare trecere de pietoni, il injur pe infractorul asta. Doar in tulcea se asfalteaza 1,5 km in 2 ani, dupa care se sparge sa bage tevi si se lasa asa.

    Răspunde

Lasă un răspuns la ion mincu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.