Conecteaza-te pe Twitter

Premierul Ponta a adus 11 noi microbuze școlare pentru elevii din județul Tulcea

Foto-micro-02 Foto-micro-04

Elevii unităților de învățământ din comunele Casimcea, C.A. Rosetti, Cerna, Jijila, Jurilovca, Luncavița, Mihai Bravu, Mihail Kogălniceanu, Nalbant, Sarichioi și Topolog beneficiază începând de astăzi de noi microbuze pentru transportul școlar. În cadrul unei ceremonii desfășurate la Tulcea, premierul Victor Ponta, însoțit de vicepremierul Liviu Dragnea ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de președintele Consiliului județean, Teodorescu Horia , a oferit cheile noilor mijloace de transport școlar primarilor urmând ca la rectificarea bugetară aceștia să primească și fondurile necesare pentru funcționarea autovehiculelor în condițiile legii.

Foto-micro-03 Foto-micro-05

„Am fost acuzați că dăm microbuze pe criteriu politic și m-am uitat acum la situația de la Tulcea: din 11 primării beneficiare, numai patru sunt la PSD. Pe mine mă interesează să aibă copiii cu ce să meargă la școală“, a declarat Victor Ponta în cadrul unei întâlniri cu primarii. “Să le stăpâniți sănătoși”, le-a urat primul ministru tuturor celor prezenți.

Noile microbuze erau absolute necesare în condițiile în care cea mai mare parte a microbuzelor școlare sunt prea vechi și nesigure pentru transportul elevilor din mediul rural.

In etapa a doua de înnoire a parcului auto destinat transpotului școlar urmează să ajungă la Tulcea și ambarcațiuni pentru deplasarea elevilor în Delta Dunării.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.