CMF: 41190008 ; Comandat de Partidul Social Democrat - PSD

„Poseidon 19”: Primul exercițiu multinațional din Marea Neagră în 2019

Peste 1100 de militari vor participa la primul exercițiu multinațional organizat de Forțele Navale Române în anul 2019, intitulat „Poseidon 19”, care se va desfășura în perioada 1-8 martie, în raioane din apele teritoriale românești şi în apele internaționale din partea vestică a Mării Negre.

Potrivit unui comunicat al Statului Major al Forţelor Navale Române , la acest exerciţiu vor participa 10 nave militare româneşti şi patru nave militare străine, din Bulgaria, Germania, Spania şi Turcia, precum şi două ambarcaţiuni rapide pentru scafandri. Secvenţele aeriene vor fi asigurate de un elicopter Puma Naval, două avioane MiG 21 LanceR şi două avioane F-16 ale Forţelor Aeriene Române.

„Poseidon 19” a fost planificat şi va fi condus de Comandamentul Flotei, ceremonia de deschidere urmând să aibă loc vineri, la Terminalul de Pasageri din Portul Constanţa, în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu. Pentru secvenţele planificate pe mare navele vor pleca luni, 4 martie, din portul Constanţa.

„Obiectivele principale ale exerciţiului vizează consolidarea interoperabilităţii dintre navele şi echipajele participante în context multinaţional întrunit, precum şi certificarea capabilităţilor Forţelor Navale Române puse la dispoziţia NATO în perioada următoare. (…) Anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, din anul 2014, conflictele îngheţate din Transnistria şi Georgia, situaţia tensionată din estul Ucrainei şi din zona Mării Azov sunt factori generatori de instabilitate în proximitatea estică a Uniunii Europene şi a NATO. Una dintre măsurile de asigurare a securităţii pentru aliaţii din regiunea Mării Negre este aceea de întărire a prezenţei militare navale în bazinul maritim”, se arată în comunicatul citat.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.