Conecteaza-te pe Twitter

Poliție: Buletin de informare

A refuzat recoltarea probelor biologice

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea l-au depistat pe N. Constantin de 44 ani din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, care conducea autoturismul marca Dacia Super Nova, pe str. Viticulturii din municipiul Tulcea având o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice, întocmindu-se dosar penal pentru refuzul de la prelevarea de probe biologice.

Conducea un auto în municipiu având o concentrație alcoolică de peste 1 la mie

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea l-au depistat pe P. Vladimir de 25 de ani din localitatea Sarichioi, județul Tulcea, care conducea auto marca VW pe str. 1848 din municipiul Tulcea, având o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal.

Nu a acordat prioritate de trecere pietonului, rănindu-l

C. Maria de 59 ani din Tulcea, în timp ce conducea autoturismul marca Opel pe str. Babadag din municipiul Tulcea, la o trecere de pietoni nu a acordat prioritate de trecere lui D. Elena, de 19 ani, din comuna Izvoarele, județul Tulcea, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, acroșând-o. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului. Conducătorul auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Cu alcool la volan la Agighiol

Polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat pe D. Nicolaie de 39 ani din comuna Nufăru județul Tulcea, care conducea auto marca VW în loc. Agighiol, com. Valea Nucarilor județul Tulcea, având o concentra?ie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

Accident rutier la Babadag

În seara zilei de 11.05.2014, B. George de 25 ani din com. Mihai Bravu, județul Tulcea, în timp ce conducea autoturismul marca Seat Leon pe str. Republicii din loc. Babadag, din cauza neasigurării la schimbarea direcției de mers la stânga, a acroșat autoturismul marca Daewoo Nubira condus de M. Daniela de 25 ani din loc. Babadag, care circula regulamentar. În urma accidentului a rezultat rănirea lui M. Daniela și a unui pasager din auto Daewoo Nubira. Ambii conducători auto posedau permis de conducere și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Conducea un auto la Măcin având o concentrație alcoolică de peste 1 la mie

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin l-au depistat pe C. Marian de 32 de ani din localitatea Măcin județul Tulcea, care conducea auto marca Opel pe str. Muncii din orașul Măcin având o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a constatat că C. Marian avea permisul de conducere anulat. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere era anulat.

Arestat pentru furt

La 09.05.2014, Judecătoria Tulcea a emis pe numele lui M. Dumitru de 45 ani din comuna Murighiol județul Tulcea, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile. Reamintim că: la 08.05.2014 polițiștii de la Postului de Poliție Murighiol au fost sesizați în legătură cu mai multe furturi comise în noaptea precedentă pe raza comunei, din cercetări rezultând că autorul este M. Dumitru. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii Postului de Poliție Murighiol și ai Secției de Poliție Rurală Tulcea au stabilit că, în noaptea de 06/07.05.2014, M. Dumitru a pătruns într-o altă locuință din Murighiol de unde a sustras mai multe bunuri în valoare totală de 50.000 lei. Prejudicul a fost recuperat în proporție de 80%. La 08.05.2014, bărbatul fusese reținut pe o perioadă de 24 ore în baza unei ordonanțe de reținere. Cel în cauză a fost încarcerat în Arestul I.P.J. Tulcea.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.