Click pentru a te abona

Păsările și Arborii în grija copiilor tulceni

0 Shares

Ziua Păsărilor și Arborilor, celebrată pe 10 mai, a fost creată de către iubitorii de natură implicaţi direct în serviciile de protecţie şi conservare a mediului, care au dorit să facă public faptul că întoarcerea la natură şi grija faţă de aceasta nu reprezintă un efort prea mare din partea nimănui. Dedicată aniversării păsărilor şi arborilor, această zi joacă un rol educativ-informativ privind ocrotirea habitatelor și naturii, cu adresare directă cetățenilor. În cel de-al doilea weekend din luna mai, 9-10 mai 2015, oamenii din întreaga lume sărbătoresc şi Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare.

Untitled 1

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) împreună cu elevi şi cadre didactice din şcolile tulcene au organizat mai multe activităţi pentru celebrarea acestor evenimente. Astfel, în data de 10 mai 2015, in Parcul Personalităţilor din Tulcea, a avut loc o acţiune în care copiii participanţi au construit (din materiale reciclabile) şi montat (cu ajutorul părinţilor) căsuţe pentru păsărele, au observat păsările şi habitatul acestora, au recitat şi spus ghicitori.

O altă acţiune s-a derulat cu elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic Jean Bart Sulina, în coordonarea Centrului de Informare şi Educaţie Ecologică al ARBDD din localităţi.  Acţiunea s-a desfăşurat in zona litorală, pentru a observa păsările de la malul mării şi a le identifica folosind determinatorul de păsări. S-a prezentat semnificaţia evenimentelor, s-au purtat discuţii despre comportamentul responsabil în natură, s-a cântat şi recitat poezii. Fiecare elev participant a ales o specie de  pasăre urmând a face observaţii şi întocmi un jurnal al acelei specii (număr, habitat, comportament, etc.).

Ocrotind păsările şi arborii realizăm, implicit, conservarea habitatelor. A sădi un copac sau a plasa căsuţe pentru păsări sunt lucruri foarte simple pentru noi, dar importante pentru menţinerea echilibrului ecologic. A nu distruge pădurile, a nu le defrişa masiv ne ajută la menţinerea unui mediu mai curat şi a unei vieţi mai sănătoase.

Informaţii suplimentare

În vremuri de continuă creștere a cererii globale de energie, dezvoltarea de noi tehnologii pentru energie regenerabilă și extinderea celor deja existente sunt esențiale atunci când se tinde către un viitor cu emisii reduse de carbon. Cu toate acestea, energia nu poate fi cu adevărat durabilă și prietenoasă cu natura dacă nu se ia în considerare biodiversitatea și, mai precis, păsările migratoare. Cu tema „Energia – să o facem prietenoasă cu păsările!”, Ziua Mondială a Păsărilor

Migratoare (WMBD) 2015 își propune să evidențieze importanța implementării tehnologiilor energetice într-un mod care previne, reduce și atenuează impactul asupra păsărilor migratoare și a habitatelor acestora.

În fiecare an, milioane de păsări migratoare se luptă cu extinderea masivă a diverselor mijloace de generare și distribuire a energiei: coliziuni și electrocutări datorate liniilor electrice, iar efectele de barieră ale infrastructurii energetice cauzează mortalitate și dislocare. În plus, păsările suferă efectele pierderii și degradării habitatelor și altor perturbări datorate implementării tehnologiilor hidroenergetice, bio-energetice, oceanice, solare, eoliane și geotermale. Producția durabilă de energie regenerabilă este de așteptat să aibă efecte pozitive asupra păsărilor migratoare prin atenuarea schimbărilor climatice și impactul acestora. Cu toate acestea, dacă anumite tehnologii energetice sunt utilizate fără o planificare, proiectare și adecvată evaluare a riscurilor, pot reprezenta o amenințare gravă pentru speciile de păsări migratoare.

Când se extinde producția de energie, tranziția la metode prietenoase cu viața sălbatică este un pas cheie către protejarea biodiversității de pe planeta noastră. Conservarea păsărilor migratoare trebuie să fie luată în considerare la toate fazele de dezvoltare a energiei de la multiple niveluri – local, național și internațional. Prin urmare, sunt necesare acțiuni de conservare concertate ale guvernelor, organizațiilor de conservare a naturii, oamenilor de știință și sectorului energetic, precum și ale publicului larg. În acest fel, beneficiile energiei durabile pot fi obținute fără riscul de a afecta păsările migratoare și habitatele acestora.

Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare 2015 marchează, de asemenea, a 20-a aniversare a AEWA – Acordul privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice – al cărui Secretariat, împreună cu Secretariatul Convenției privind Conservarea Speciilor Migratoare de Animale Sălbatice (CMS) sunt factorii organizaționali ai acestei campanii unice.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com