Conecteaza-te pe Twitter

Până în 2016: Municipiul Tulcea va fi în Top 15 orașe ale României. Interviu cu dr.ing. Constantin Hogea, primar al municipiului Tulcea, realizat de Geta Negrișanu

*Anul 2014 a fost un an cu multe provocări. Un an complicat pentru administrația publică.

*În opinia mea, Guvernul Ponta își va duce cumva mandatul până la capăt. Cred că ar trebui să lăsăm să se încheie un ciclu normal pentru ca la sfârșitul mandatului, cei care și-au asumat guvernarea să răspundă concret în fața românilor.

Marile proiecte ale anului 2015

* Până în 2016 Municipiul Tulcea va fi în Top 15 orașe ale României.

*Avem de finalizat lucrări de reabilitare pentru 136 de străzi din municipiul Tulcea, acolo unde s-au implementat noile rețele de distribuție a apei potabile și de canalizare. Din cele 836 de străzi, 80 nu au avut niciodată rețea de apă menajeră.

*În anul acesta avem cea mai consistentă alocare bugetară pentru reabilitarea infrastructurii rutiere pe care ne angajăm să o realizăm până la finele anului.

*În trei luni de zile va fi gata noua stație de tratare a apei. Vorbim despre normalitate.

*Faleza tulceană, cea mai spectaculoasă și cea mai lungă faleză din toate porturile dunărene este pe agenda de lucru. APDM Galați continuă să-și păstreze zona de cheu și de pereu, continuă să încaseze sume importante din taxele portuare fără să facă nici un fel de investiții în lucrări de reparații sau reabilitare. Putem implementa un amplu proiect de reabilitare și modernizare pentru faleza tulceană prin acest deosebit de important Instrument de finanțare ITI Delta Dunării, dezvoltat de Consiliul Județean Tulcea. Trebuie ca Guvernul României să decidă printr-o Hotărâre clară ce se întâmplă cu această faleză care are nevoie urgentă de lucrări.

*Susțin Proiectul ITI Delta Dunării chiar dacă este dezvoltat de actuala putere pentru că investițiile care urmează să se facă vor aduce județul Tulcea într-un clasament al valorilor. Această finanțare care este déjà alocată dar care-și așteaptă, pe bună dreptate, proiectele, poate să aducă bunăstare și un plus de siguranță tulcenilor.

*Până la sfârșitul acestui an trebuie să finalizăm lucrările de ecologizare și renaturare a polderului Zaghen. Mini-delta de la marginea orașului va crește atractivitatea și potențialul turistic al municipiului care este la ora actuală poartă de intrare în Delta Dunării. Vorbim despre o investițioe de 17 milioane de euro. Tot aici vom construe un sat pescăresc autentic (finanțare prin POP, FLAG, 5,5 milioane lei).

*Suntem în instanță cu RADEF și sperăm ca, în sfârșit, să prelum Grădina de vară Dacia și Cinematograful Tineretului pentru care dorim să alocăm sume importante pentru readucerea acestor obiective în circuitul cultural și turistic al orașului.

*Nu am renunțat la acel Cămin pentru bătrâni despre care vorbesc încă din primul an de mandat și, îndrăznesc să sper că de la anul (2016), am putea vorbi chiar și despre un Spital municipal care ar rezolva multe probleme de sănătate în zonă.

*Pentru alunecările de teren de pe strada Timpuri Noi și din cartierul Dallas avem realizate studiile de fezabilitate și proiectul ethnic. Lucrările vor fi începute imediat ce vremea va fi favorabilă. Aici și cetățenii au partea lor de vină: ne mirăm și începem să ne rupem hainele de pe noi când vedem că vine malul peste noi dar uităm că înainte vreme malul acela era împădurit(!).

*Investiții importante în suburbia Tudor Vladimirescu (3,3 milioane lei prin FLAG).

*2015 este anul în care vom finaliza lucrările de infrastructură rutieră de pe strada Isaccei (de la calea ferată până la ieșirea din oraș) și de pe strada 1848. Trecerea la calea ferată se va face cu dale elastice.

*Începem, deasemenea, lucrări de mare complexitate, de înlocuire a rețelei de apă menajeră din centrul orașului. Un proiect deosebit de dificil dar extraordinar de necesar, un proiect care va crea disconfort pe toată perioada implementării lui. Îmi asum toate criticile participanților la trafic dar centrul orașului nu va mai fi inundat la fiecare ploaie torențială.

*Continuăm să schimbăm autobuzele vechi care asigură transportul în comun cu unele moderne și performante. Ca în orice oraș turistic European.

*Orașul se extinde, în februare supunem aprobării Consiliului local noul Plan urbanistic general care va adduce în intravilan mai multe zone din extravilanul actual.

*Am certitudinea că am reușit să atragem atenția, că lumea se uită cu mai mult interes la potențialul și la noile oportunități ale orașului de la porțile deltei.

*Le spun concitadinilor mei că trebuie să fim mândri că suntem tulceni și că orașul nostru merită să fie iubit cu responsabilitate, cu încredere, cu speranță.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Un Raspuns la Până în 2016: Municipiul Tulcea va fi în Top 15 orașe ale României. Interviu cu dr.ing. Constantin Hogea, primar al municipiului Tulcea, realizat de Geta Negrișanu

  1. civis rumanum sum 10 martie 2015 at 21:21

    2016, 2020, top 15, top 50… Alte idiotenii mai au, „alesii” ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.