Conecteaza-te pe Twitter

Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiștii constănțeni

La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Constanța au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie, despre producerea unui scandal în familie la domiciliu. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 27 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și-ar fi agresat fizic soția.

Având în vedere situația, în baza Legii 217/2003 și a dispoziției OMAI 146/2018, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au constatat că în cazul expus există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică. Astfel, polițiștii constănțeni au  emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză, acesta fiind evacuat din locuință. De la intrarea în vigoare a legii, este primul ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii constănțeni.

Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Precizăm faptul că, începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.