Conecteaza-te pe Twitter

Delta Dunării îl așteaptă pe Prințul Charles al Marii Britanii

Prince-Charles-in-Danube-Delta

 

„Prietenia cu care onoraţi poporul român ne îndeamnă să vă adresăm invitaţia de a vizita Delta Dunării, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa. Delta Dunării face parte din patrimoniul UNESCO din 1992, este a treia din Europa ca mărime şi prima în ceea ce priveşte biodiversitatea.  (…) În acelaşi timp, în judeţul Tulcea şi în Delta Dunării trăiesc în armonie reprezentanţi ai cincisprezece etnii, zona fiind cunoscută ca un exemplu de convieţuire etnică“, precizează preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu în invitația pe care a transmis-o Majestății Sale, Prințului Charles al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a fi oaspetele tulcenilor și al Deltei Dunării.

„Cunoscând pasiunea dumneavoastră pentru Transilvania, îndrăznim să vă propunem şi o altă destinaţie din România, la fel de pitorească şi de atractivă. Dacă agenda Majestăţii Voastre permite, am fi încântaţi  să vă fim gazdă şi ghid în această călătorie de descoperire a Deltei Dunării, a treia zona din lume ca biodiversitate, după Marea Barieră de Corali și Arhipelagul Galápagos, cea mai întinsă zonă umedă de stufăriș, migrație și habitat al păsărilor de apă din Europa. Paradisul păsărilor lumii, multe dintre ele, din păcate, amenințate cu dispariția “.

Reprezentanţii Alteţei Sale Regale au transmis un răspuns din care rezultră faptul că această vizită ar putea deveni realitate.

„Alteţa Sa Regală speră că timpul îi va permite ca într-una din călătoriile viitoare, să viziteze Delta Dunării“, se arată în răspunsul primit din partea reprezentanţilor prinţului de Wales.

Cel mai probabil, o astfel de vizită ar putea avea loc în cursul anului viitor.

Delta Dunării este unica în lume declarată Rezervație a Biosferei. Valoarea de patrimoniu natural universal a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută prin includerea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, în decembrie 1990.  Cea mai întinsă zonă compactă de stfăriș de pe planetă, un muzeu viu al biodiversității cu 30 de ecosisteme, Delta Dunării poate rămâne o bancă de gene naturale, de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal. Cu ajutorul nostru, al tuturor.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.