Conecteaza-te pe Twitter

Municipiul Tulcea își dorește titlul de “Capitala Earth Hour 2014”

“Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim”

Earth-Hour

Orașul de la porțile deltei s-a înscris alături de alte 12 orașe (Adjud, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brăila, București, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu Mare, Sighișoara în Competiția pentru Capitala Earth Hour 2014 organizată la nivel național de WWF-România, în cadrul campaniei anuale oficiale Earth Hour (Ora Pământului) care se desfășoară anul acesta sub genericul “Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim”. Orașele vor organiza luna aceasta, în cadrul concursului, diverse evenimente și acțiuni care să aducă în atenția comunității locale problemele de mediu și lucrurile pe care le putem face cu toții pentru a construi un viitor mai durabil.

În orașul Tulcea echipa de campanie este formată din Societatea Științifică ORION, Primăria Municipiului Tulcea, mai multe școli și colegii, precum și Administrația Biosferei Rezervației Delta Dunării. Tulcenii și-au propus un program extreme de variat care include dezbateri, sondaje și acțiuni de conștientizare, șezători, jocuri la lumina lumânărilor, lecții de astronomie și observații astronomice, flashmob și spectacole de muzică și poezie.

Pentru a se înscrie în concurs, orașele, reprezentate de primării, ONG-uri și asociații locale, instituții de învățământ și de cultură au trebuit să formeze echipe de campanie de minim 3 – maxim 10 membri și să trimită un Formular de participare până la data de 12 martie. Odată înscrise, echipele locale vor alcătui și implementa un plan de acțiuni inspirate din tematica de mediu care pot varia de la acțiuni de educație ecologică, (mini) proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale în școli/licee, ieșiri în natură, observații astronomice, la expoziții pe teme de mediu, conferințe sau acțiuni de conștientizare și responsabilizare și până la evenimente gastronomice cu produse tradiționale/producători tradiționali, cu evidențierea rolului esențial, dar puțin știut pe care aceștia îl au în conservarea naturii în zonele de producție. La final, orașul care se va remarca prin acțiuni variate și cu impact în comunitate și cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie va câștiga titlul de Capitală Earth Hour.

După finalizarea campaniei, orașele, prin intermediul coordonatorului echipei locale trebuie să trimită organizației WWF-România un rezumat al evenimentelor organizate, într-un Formular standard pus la dispoziție de WWF, precum și documente-suport ce dovedesc verdicitatea celor comunicate în Formular. WWF-România va analiza documentația și va desemna în data de 15 aprilie 2014 orașul câștigător – Capitala Earth Hour 2014.

Programat pentru 29 martie, în intervalul 20.30 – 21.30, Earth Hour™ (Ora Pământului), cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, dar se constituie, pentru instituții, organizații și cetățeni într-o nouă oportunitate de a-și arăta preocuparea pentru mediu și capacitatea de mobilizare.

În ultimii doi ani, WWF-România a împins campania un pas mai departe, susținând un mesaj axat pe puterea individului de a-și schimba propriul comportament, dând astfel un exemplu pozitiv, și pe nevoia ca instituțiile să acorde o mai mare prioritate și importanță proiectelor de mediu, crescând astfel calitatea vieții pentru oameni. Și asta deoarece campania globală a intrat în etapa „beyond the hour” („dincolo de Oră”), în care fiecare dintre noi, la nivel individual sau de instituție/organizație/companie, ne putem inspira din acțiunile și evenimentele ce au loc în contextul campaniei pentru a genera schimbări în bine în mediul în care trăim. De aici sloganul “Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim”.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.