Conecteaza-te pe Twitter

Mitache, tulceanul din spatele lui Negoiță…nu mai vrea cu Negoiță….(!!?)

Cu siguranță mulți dintre tulceni își amintesc de Constantin Mitache, membru marcant al PSD Tulcea, businessman și omul din umbra puternicilor zilei din micul nostru colț de țară (nu pentru că nu ar fi putut fi să ocupe funcții importante, ci pentru că așa a considerat el, că poate să „facă” și să „desfacă”…lucruri).

mitache02

 

Cert este faptul că Tulcea era un județ prea mic pentru ambițiile lui Mitache (care se pricepea și la afaceri și la PR și la televiziune ori cinematografie și la câte altele) astfel încât în anul 2011 a plecat la București unde s-a pus la dispoziția conducerii centrale care, ce să vezi, l-a plantat chiar în sectorul trei când noul Negoiță (Robert), de la PSD, a câștigat primăria sectorului trei, detronându-l pe vechiul Negoiță (ziz „Livache” PDL). Dar nu oricum, pentru că nu a fost ușor să – l facă primar pe Robert Negoiță (cel cu fratele dezvoltator de locuințe cam scumpe și cam … fragile după cum am văzut la televizor când s-a declanșat un „incendiu debastator”) Mitache, cel care s- ocupat de campania electorală a lui Negoiță.

City manager, asta e „pohta ce-a pohtit” Mitache și, după cum se povestește (că „dacă n-ar fi nu s-ar povesti”), după ce a fost frumos așezat pe funcție, ar fi început încet – încet chiar să conducă la propriu Primăria sectorului trei. Sau, cel puțin așa spun gurile rele, invidioșii, frustrații, care, la fel ca el au plecat la București pentru funcții grase și alte privilegii dar n-au avut chiar  norocul lui Mitache.

Oricum, funcționarii din primăria condusă de Mitache & Negoiță spun, sub protecția anonimatului că tulceanul Mitache era un mic conducător absolut care preluase toate atribuțiile primarului ales, Negoiță Robert. El hotăra, el semna, el propunea, el aproba.

La „Învățământ”, de exemplu, Constantin Mitache i-a propus primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, o reașezare prin comasarea nefirească, a școlilor generale cu grădinițele. Consilieri locali spun că miza ar fi fost desființarea nucleelor cu personalitate juridică și preluarea achizițiilor publice, pentru atribuirea de contracte clienților politici. O hotărâre controversată la care-au început să aibă păreri tot mai clar și cu tot mai mulți decibeli exprimate (de consilieri dar și de alte persoane influente), cu cât se apropie alegerile locale din primăvara anului 2016.

Se pare însă că cei doi nu se mai înțeleg mai deloc. Despărțirea-i iminentă spun surse (mai mult sau mai puțin credibile).

„Unii spun că Mitache („Costin”, pentru prieteni) ar fi refuzat să semneze, anumite documente, așa cum le solicita primarul Robert Negoiță, pe motiv că nu vrea să-și pună pielea la saramură. Alții susțin că, dimpotrivă, edilul din acte ar fi cel „deranjat” de o prea mare „apropiere” a lui Costin de ROSAL, firma de salubritate căreia i s-au plătit ilegal, în urmă cu doi ani, 16 milioane de lei, potrivit Curții de Conturi”(conform cetateanul.net)

Cert este faptul că ori oamenii sunt prea nervoși în apropierea unei noi și mult mai complicate campanii electorale, cu multe – multe surprize din partea cetățenilor-alegători care sunt mai informați și mai sătui ca niciodată de clasa politică din România, ori tulceanul Mitache a descoperit alte oportunități.Cu mult mai benefice pentru el. Pentru că …Mitache știe. Știe ce are de făcut (a dovedit acest lucru la Tulcea unde, printre altele, a reușit să rezolve multe imobile cu statut incert).

Sau poate se întoarce la Tulcea să candideze și el la vreo funcție?! (sincer, mă îndoiesc) așa după cum , tot oamenii care le știu pe toate spun că Dragnea-i cam obligă pe baștanii de la București să revină la matcă și să dovedească. Ce anume? Că pot.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.