Click pentru a te abona

Mii de studenţi din toată ţara, afiliaţi la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti, intră astăzi în grevă japoneză, în semn de solidaritate cu protestele cadrelor didactice.

0 Shares

Studenţii susţin că în cazul în care demersurile lor vor rămâne fără rezultat, vor recurge „la manifestări de protest de amploare în întreaga ţară, luând în calcul şi greva generală pe termen nelimitat”.
„Mii de studenţi din întreaga ţară vor intra la cursuri cu banderole albe la mână şi se vor alătura protestelor profesorilor, iar în cazul în care demersurile lor vor rămâne fără rezultat vor recurge la manifestări de protest de amploare în întreaga ţară, luând în calcul şi greva generală pe termen nelimitat. Revoltaţi de finanţarea slabă constantă a educaţiei, de consecinţele dezastruoase care au adus sistemul de educaţie în prag de colaps şi de faptul că decidenţii continuă să refuze să îşi asume responsabilitatea faţă de viitorul României şi să trateze educaţia că o prioritate naţională aşa cum este definită, studenţii vor trage astfel un prim semnal de avertisment declanşând la nivel naţional greva japoneză”, se arată într-un comunicat de presă al ANOSR.
Astfel, ANOSR se va afla în grevă japoneză începând de miercuri în Bucureşti în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Universitatea Politehnică Bucureşti, în Cluj în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Universitatea de Artă şi Design, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică, în Iaşi la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gh.T. Popa”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”.
Studenţii de la ANOSR vor mai fi în grevă în Baia Mare, în Centrul de Nord Baia Mare al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, în Timişoara în Universitatea de Vest, Constanţa la Universitatea Maritimă, Galaţi – Universitatea „Dunărea de Jos”, Sibiu- Universitatea „Lucian Blaga”, Suceava – Universitatea „Ştefan cel Mare”, Alba Iulia – Universitatea „1 Decembrie 1918”.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com