Iohannis Președintele României

Medici militari americani desfășoară o misiune umanitară în Delta Dunării cu suport logistic oferit de Infanteria Marină de la Babadag

606 Shares

Un grup alcătuit din medici militari din Forțele Navale Române și personal medical al Gărzii Naționale din statul Alabama, SUA oferă, în perioada 1-6 septembrie, servicii medicale gratuite în câteva localități izolate din Delta Dunării. Obiectivul principal al acestei acțiuni îl reprezintă diversificarea metodelor de instruire ale personalului medical și a modalităților de acțiune în sprijinul populației civile.

Luni, 2 septembrie, caravana medicală a început misiunea în localitatea C.A. Rosetti, unde au fost consultate circa 100 de persoane. Cele 23 de cadre medicale militare au instalat un ambulatoriu care a fost împărțit în săli de triaj, de recoltare sânge și de consultații (medicină internă, oftalmologie, medicină dentară și pediatrie). Localnicii au beneficiat de servicii medicale gratuite și au primit informații referitoare la măsurile de acordare a primului ajutor și de igienă orală. Până la sfârșitul săptămânii, sunt programate acțiuni specifice în localitățile Cardon, Sfiștofca, Letea și Sulina.

Activitatea desfășurată de către personalul medical din Forțele Navale Române și din statul american Alabama se înscrie în sfera acțiunilor umanitare, în sprijinul populației civile din zonele izolate ale Deltei Dunării, iar suportul logistic este asigurat de către militarii Regimentului 307 Infanterie Marină din Babadag. De asemenea, acțiunea medicilor militari români și americani subliniază importanța interoperabilității bilaterale, în cadrul parteneriatului strategic româno-american, și consolidează modalitățile de reacție din domeniul măsurilor de apărare colectivă al NATO.

Click pentru a te abona

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.