Conecteaza-te pe Twitter

Luncaviţa – Meşteşuguri din toate timpurile

“Copile, pune-ti mânile pe genunchii mei. Eu cred cã vesnicia s'a nãscut la sat. Aici orice gând e mai încet, si inima-ti zvâcneste mai rar, ca si cum nu ti-ar bate în piept, ci adânc în pãmânt undeva. Aici se vindecã setea de mântuire si dacã ti-ai sângerat picioarele te asezi pe un podmol de lut. Uite, e searã. Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi, ca un miros sfios de iarbã tãiatã, ca o cãdere de fum din stresini de paie, ca un joc de iezi pe morminte înalte." Lucian Blaga

Pentru Lucian Blaga, satul este mai mult decât un mit al miturilor, el devine suflet, are alte dimensiuni existenţiale, mult mai profunde decât orice altă entitate a Universului. Aici s-a născut destinul creator al omului și tiparele abisale ce-l modelează, izvor al variatelor configurații culturale.

Peisajul etnografic al comunităților din lunca Dunării este mărturia vie a legăturii dintre om și natură, a creativității lui generatoare de cultură și civilizație. Și casa, și grădina, și câmpia ori pădurea, și muntele și stâna, ori izvorul, toate acestea poartă în ele istoria pământului marcat de milenii de civilizație.

Comuna Luncavița este o adevărată vatră de cultură populară cu obiceiuri, tradiții și meșteșuguri străvechi transmise din generație în generație. Aici omul își semănă culturile în funcție de înfloritul plantelor sălbatice, de sosirea păsărilor migratoare, de echinocțiul de primăvară, de fertilitatea solului, de formele de relief: graul se semăna pe locul cel mai bun, pe vale, la fel și floarea soarelui, secara  pe loc mai ridicat, pietros, pe dealuri, ca și orzul sau ovăzul, porumbul la vale, dar și la deal, legumele pe lângă casă. Despre arta ceramicii, despre olărit, putem vorbi, de exemplu, încă din vremea neoliticului, Luncavița fiind una dintre zonele atestate de cercetările arheologice ca fiind vatră a culturii Gumelnița. Pământul a fost frământat și a prins viață în mâinile pricepute ale omului de aici în toate timpurile, pentru că nevoia l-a împins și a confecționat opaițul pentru a lumina întunericul nopții, ulciorul pentru apă și vin, blidele pentru mâncare sau mici statuete antropomorfe care-i impodobeau bordeiul. Meșteșugul olăritului nu se mai practică de ceva vreme la Luncavița dar mai sunt încă oameni care cunosc tainele plămadei și a roții de olărit de la bătrânii lor care s-au petrecut în lumea celor drepți.

La Luncavița, la fel ca în toată Dobrogea, ocupațiile tradiționale precum agricultura, păstoritul, apicultura ori pescuitul s-au îmbinat armonios cu meșteșugurile cele vechi care prelucrau resursele naturale. Lemnul, stuful, papura și lutul, au fost primele materiale folosite la construirea caselor. Iar arta împletiturilor a fost prima “tehnică” folosită în activitățile zilnice. Din papură-și făceau oamenii lese și garduri pentru prins pește sau pentru stână, faceau curse de animale, coșuri pentru căruțe ori pentru cărat pește și struguri, papornițe lunguiețe de purtat pe spate. Orice obiect împletit cu maiestrie își găsea utilitatea în gospodărie. În bălțile din Lunca Dunării, ori pe marginea lacurilor crește stuful și papaură din abundență iar oamenii au descoperit aici din vremuri imemoriale iminența folosirii acestor daruri ale naturii. Impletitul papurei este un meșteșug foarte vechi care nu s-a pierdut până astăzi. Recoltarea se face toamna, cu tarpanul. Se întinde apoi, la uscat, se fac snopi, sunt aduși în bătătură, sunt curățați de frunze și sunt așezați în picioare, să nu se strice.Va fi folosită numai partea care a stat în apă, va fi porționată-n fâșii numai de meșterii care cunosc exact proprietățile “miezului” sau ale fâșiilor de suprafață. De la rogojini la coșuri și coșulețe, la obiecte artizanale de tip “souvenir”, la pălării, papuci de casă, poșete ori lucruri decorative –învață tinerii din comună de la femeile care au deprins meseria încă din copilărie de la bătrânii lor ori de la meșterii satului. Coșuri, pălării sau papuci se împletesc pe un model din lemn de dimensiuni diferite, un fel de calapod pe care se lucrează cu migală și îndemânare.

Zăvoaiele și fânețele bogate au adus în zonă păstori din Ardeal, din Oltenia sau din Moldova, mulți dintre ei și-au întemeiat familii și au rămas în satul

cu luncă și viță. Au adus cu ei deprinderi și obiceiuri și au dezvoltat o adevărată “industrie” casnică: țesutul și împletitul firelor naturale din in, cânepă, dar mai ales din lână, materie primă trecută mai întâi printr-un proces laborios de pregătire. Războiul de țesut construit din lemn nu lipsea din nici o gospodărie, unde, la lumina palidă a lămpii cu gaz femeile și fetele tinere țeseau până noaptea, târziu, covoare, cuverturi, ștergare ori straie pentru membrii familiei. Astăzi regăsim războiul de țesut în muzeul satului dar și în câteva gospodării, unde, femeile încearcă să nu lase tradiția să moară și împărtășesc din secretele moștenite tinerelor dornice să învețe meșteșugul despre care au auzit atâtea povești!

(vezi filmul în TV online)

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.