Conecteaza-te pe Twitter

Legenda Orbului vindecat, a învierii omului din Tesalia, Fecioara din Munții Măcin și Copacul dorințelor

Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avîndu-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios.

Pe cînd încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrîn însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sînt izvoare şi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri.

Tradiţia spune că cei doi, luați cu vorba despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască”.

Orbul vindecat
După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!”, a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fîntîna dătătoare de sănătate”. Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.

Minunea Maicii Domnului
Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Constantinopole, oraş cunoscut acum ca Istanbul. Puţin mai tîrziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobîndit de la izvor vindecare. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Iar în vremea urmaşilor lui, izvorul şi-a continuat darul de minuni. Iar după alţi mulţi ani, la izvor s-a arătat un semn încă şi mai mare! Căci s-a stîrnit atunci un cutremur crunt, iar biserica cea mare a început să se surpe cu totul, pe mulţimea strînsă înăuntru. S-a arătat atunci chiar Fecioara Maria, care a ţinut cu mîinile Ei de aer biserica, pînă ce oamenii s-au salvat toţi, spune cartea cu vieţile sfinţilor. În amintirea acelui izvor miraculos de la Constantinopole, izvor ce dăinuieşte şi azi şi mai săvîrşeşte încă minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit o sărbătoare a Maicii Domnului – iubită ca un „izvor” binefăcător revărsat peste oameni. Maica revărsîndu-se peste noi, prin mijlocirea apei.

Omul din Tesalia care-a murit și-a înviat

De acest izvor făcător de minuni mai sînt legate şi alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecînd el cu corabia în pelerinaj la izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.
Tradiţie şi continuitate. Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducînd celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvîntat izvor, a reamenajat zona, transformînd-o într-o adevărată oază de odihnă şi tratament, păstrîndu-i însă numele de Izvorul Tămăduirii.

Untitled-1

Fântâna de leac de la poalele Munților Măcin

Acum vreo 150 de ani, se zice că trăia în satul unde azi se găseşte Măcinul, un cioban bătrân şi bogat Stroe, român de’o evlavie şi teamă de cel A-tot-puternic, de nu s’o mai pomenit. De aceea poate şi Dumnezeu îl înzestra cu o avere frumoasă si la bătrâneţe pentru a-l ferici îi dărui o fată. Nu după mult timp fetiţa rămase orfană întâi de tată şi apoi de mamă. Ultimile cuvinte ale bătrânei către odorul ei scump, fură creştineasca povaţă : « să fii mamă cuminte şi cu credinţă în Dumnezeu, singurul tău sprijin ». De la moartea mamei sale, fata urma cu sfinţenie povaţa mamei sale, lăsată cu limbă de moarte. Pe stradă nu ieşea decât foarte rar. De vorbit nu stătea cu nimeni, iar copiii de seama ei o priveau cu teamă. Satul o poreclise « sfânta lui Stroe ». Nu împlinise 18 ani. Într-o vară secetoasă, frigurile secerau pe capete copiii satului. Oamenii cei păcătoşi începură să se gândească serios şi prin posturi si rugăciuni să se roage lui Dumnezeu. Totul era fără rezultat. Într’una din cislele copiilor satului, unul din ei atribui vina acestui blestem fiicei lui Stroe. Toţi strigară in cor : Da, fiica lui Stroe este cauza, ea este vrajitoarea ! Seara când cocoşii fac a doua strigare, trei ţărani se strecoară în curtea părăginită a lui Stroe şi pătrunzând în casă, se năpustiră asupra tinerei fete pe care legând-o, o duseră, prin besna nopţii, în munţii de la marginea satului, omorând-o şi îngropând-o. A doua zi dimineaţa, din locul unde a fost îngropată fiica lui Stroe, a ţâşnit un izvor, cu apă rece și limpede, binecuvântat de D-zeu, cu darul miraculos de a vindeca pe toţi cei bolnavi ce se vor spăla cu apa lui.

Pomul dorințelor – Războieni, comuna Casimcea

Un copac  solitar și-a făcut încet-încet loc printre pietrele prin mijlocul cărora, cu multă vreme în urmă a răzbit la suprafață un firicel de apă, limpede ca și cristalul și rece ca gheața, undeva, în Podișul Casimcei, în apropierea localității Războieni. Oamenii spun că de-a  lungul timpului s-au tot întâmplat minuni  pentru tot felul de beteșuguri cu care credincioșii s-au dus la apă, s-au rugat la copac și au sorbit apoi cu spreranță și încredere din apa tămăduitoare. Speranța vindecării cu ajutorul apei sfințite în vinerea din Săptămâna Luminată este exprimată uneori prin legarea unor panglici colorate de arbore. O formă similară de adorare sacră a arborelui apare și la populația musulmană, pe dealurile Babadagului, sacralizat de prezența mormântului /türbesi lui Koiun Baba.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.